A urmat liceul, adolescenta si o poveste ciudata care demonstreaza cum destinul unui om se poate schimba in cateva secunde. Pana la varsta de 18 ani nici una dintre pasiunile Oanei nu anunta vreo afinitate cu zona teatrului. Ii placea mai degraba matematica, materie pe care a indragit-o de mic copil. Perioada liceului este impartita in doua: la Dimitrie Cantemir si la Scoala Centrala (fosta Zoia Kosmodemianskaia). Cand s-a apropiat admiterea la liceu era pregatita pentru sectia de real. Avusese un profesor exceptional de care era indragostita si de aceea se hotarase cu atata fermitate sa mearga in aceasta directie. Tatal ei isi asumase sa se duca sa o inscrie pentru examenul de admitere. Probabil se dusese intr-o zi dupa filmari cand era foarte obosit, asa ca, din greseala a inscris-o la uman. Oanei i s-a parut o prostie ca a trebuit sa faca o sectie umanista la un liceu care era de fapt vestit pentru matematica.
Dupa primul an, s-a mutat la Scoala Centrala, unde sectia de uman era foarte puternica. Aici a facut urmatorii 3 ani. In clasa a douasprezecea, matematica ramasese inca marea ei iubire. Isi dorea foarte mult sa faca ceva care sa aiba legatura cu stelele, adica cu astronomia. Diriginta ei, care era profesoara de franceza, a rugat-o sa joace intr-un spectacol in limba franceza, «Bolnavul inchipuit» de Moli¨re. Cum Oana vorbeste franceza din leagan, pentru ca a fost crescuta de o bona care o plimba prin Cismigiu si facea intruna conversatie, ar fi putut foarte usor sa accepte provocarea. Insa a refuzat categoric. Treaba asta cu teatrul i se parea foarte neserioasa. Insa profesoara, pasionata de teatru si foarte tenace, l-a convins mai intai pe Amza (la care avea si un interes: ii facea rost de costume pentru spectacol). Oana a fost in cele din urma obligata sa accepte impotriva vointei ei. „Am fost foarte incapatanata in relatia cu parintii mei. Asa ca am amenintat ca nu ma duc la nici o repetitie. Am fost pana in cele din urma la una… Eram uimita cum toti colegii mei gasesc o bucurie in asta. Personal, mi s-a parut cea mai mare pierdere de vreme inregistrata pana atunci, o plictiseala ingrozitoare.
In perioada liceului se intelegea mai bine cu baietii decat cu fetele. Era baietoasa, retrasa, nu neaparat neadaptata, dar ii placea solitudinea, mult mai mult decat zgomotul, asa ca istoria cu piesa de teatru i s-a parut total inutila si hilara. „Tin minte ca intr-o zi cu soare am pus un costum stupid pe mine. Apoi, s-a umplut sala de la Casa Corpului Didactic, moment in care am inceput sa am fluturi in stomac. M-am mirat si nu prea am inteles ce se intampla. Am stat linistita, am intrat cand mi-a venit randul, m-am uitat la ei, am spus replica si toti au inceput sa rada. Doar era o comedie! Insa mie in clipa aia mi s-a schimbat destinul. Pur si simplu asta am simtit. A fost ca un drog momentul in care am intors capul si am vazut sala, isi aminteste actrita.
Dupa episodul „Bolnavul inchipuit Oana s-a intors acasa. Nu-si aminteste daca a petrecut o seara reflectand, dar tot ce stie este ca l-a anuntat brusc pe tatal ei ca da la Teatru. Amza nu s-a mirat, ci s-a innegurat definitiv. Dar Oana e o fire incapatanata, tenace si o luptatoare adevarata. Si-a promis ca se va inscrie la Teatru indiferent ce vor crede cei din familie, mai cu seama tatal.
Urmărește-ne pe 
