Will Smith: In cautarea fericirii
Will Smith: In cautarea fericirii
Will Smith si-a initiat progenitura in cinematografie si bine a facut. A iesit un film lacrimos dar simpatic. Pana cand juniorul va creste si vor canta rap in baie barbierindu-se, tatal si fiul cauta fericirea in film si fac un duo adorabil.
Daca nici acest film cu titlu cules din principiile din Declaratia de Independenta nu va emotioneaza pana la lacrimi, jale, razvratire, inspiratie, actiune, reactiune si, in final, pana la tot ce trebuie pentru a va lua viata in maini si a face o avere grotesca… atunci nimic nu va poate misca. Pe scurt: in America anilor ’80, marcata inca de nerecunoscute atitudini rasiale, de individualismul tipic american (care nu mai marcheaza pe nimeni) si de coafurile acelea afro care astazi ne fac sa ne intrebam daca frumusetea este, intr-adevar, in ochii celui ce priveste (noi nu mai pricepem de multa vreme frumusetea permanentului) un tata devotat (un Will Smith enervat de eticheta de bomba sexy de culoare, subit cazut pe ganduri) se lupta cu leii paralei pentru a-si creste pustiul (chiar fiul actorului, Jade Cristopher Syre Smith, dovedind, cu acest debut, ca aschia nu sare departe de trunchi si ca familia lui nu va cunoaste falimentul niciodata) in cele mai vitrege conditii. O are pe Thandie Newton – o nevasta frumoasa, dar slaba cu nervii, care nu rezista valurilor vietii si se ineaca la mal, plecand de acasa. Chris Gardner are probleme mari de sanatate. Cu toate acestea, se angajeaza broker pentru a-si salva fiul de la saracia maxima. Lucreaza neplatit, sansele unei ridicari financiare sunt tot mai slabe, se confrunta cu puscaria, lipsa locuintei, sistemul taxelor si impozitelor. Dar, ca intr-un basm pentru oameni maturi, cei doi, tata si fiu, vor cunoaste fericirea, in varianta unic acceptata a spiritului american… avereaaa!! Chris va reusi. Va deveni milionar. Respectat. Admirat. Iubit.