Marius Moga - Shooting cu cantec

 Revista VIVA
.

Marius Moga – Shooting cu cantec

Marius Moga – Shooting cu cantec

Eroul sedintei foto a fost un superb cabriolet cu doua usi. Bineinteles ca toate cele patru fete au vrut sa faca cunostinta cu Volkswagen EOS, noua masina a compozitorului lor preferat.

Fetele despre Moga

Alexandra Ungureanu: De cand l-am cunoscut, mi-am dat seama ca e ceva ciudat' cu el. Era foarte copil, foarte naiv, desi stia cu siguranta ce are de facut. M-a surprins foarte tare ambitia lui si faptul ca totdeauna fredona. Cand vorbeam cu el si nu-mi raspundea, era clar ca se gandeste la o piesa noua. Apoi, dupa cateva luni, a inceput sa lucreze cu cei de la Akcent si a avut primele succese. Are talent si e foarte ambitios. Noi ne stim de 5 ani, si totusi Alexandra de azi nu e un produs Marius Moga, eu am iesit cu un album semnat de cei de la Crush. Am insistat foarte mult sa ies cu un album solo semnat de el, dar, din pacate, nu ne-am sincronizat ca timp. Asa incat colaborarea noastra acum e mult mai lejera, nefiind stresati de un dead-line. Cred ca a scris 3 piese pentru mine, iar cu Make this love come true' am avut succes la prima mea participare la Eurovision. Si ar fi devenit cu siguranta un hit daca ar fi fost promovata. Dar in perioada aceea nu aveam o casa de discuri. Am mai facut 2 piese, dintre care una nici titlu nu are, pentru ca nu au mai iesit. Dar am lucrat in studio la multe proiecte (Morandi, Sistem) si am colaborat pentru multi artisti ca backing vocals. Cred ca la un moment dat voi avea si un produs discografic semnat Moga. E drept ca el e dezorganizat din cauza ca are foarte multe proiecte, e foarte cautat, poti sa astepti ani de zile pana sa obtii de la el o piesa. Degeaba ii impui un termen, ca nu se mai stie cand se va produce proiectul. Amandoi suntem Capricorni, Marius e cu doua zile mai mic decat mine. Dar nu prea semanam. Eu nu sunt ambitioasa si sociabila ca el. Eu dezarmez foarte repede, nu sunt genul pe care-l dai afara pe usa si intra pe geam.'



Delia: In urma cu 2-3 ani, m-am dus special sa facem un album, stiam ca a compus pentru Akcent si ca a avut succes. Pentru primul meu album nu au fost piesele gata, dar am reluat acum o colaborare si speram sa finalizam un proiect discografic impreuna. In vara, am vrea sa lansam un single numit Se poarta vara asta', plus un album in toamna. Lui Moga ii reprosez ca e la fel ca mine de imprastiat si de visator. Si ca intarzie mereu la intalniri!'

  • Pagina anterioară
  • 1
  • •••
  • 35
  • •••
  • 5
  • Pagina următoare
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton