Loredana. De profesie debutanta.

 Revista VIVA
.

Pe vremea cand cureaua se petrecea cu un nod si cobora de-o palma pe cracul pantalonului, pe vremea cand baietii isi faceau ochii cu creion negru inainte de discoteca, pe vremea cand fetele isi pasau pe sub mana, la ore, atractiv-ul cu aroma de capsune, pe vremea cand parul se tapa in fata in forma unei fantani, vartej, coama, pe vremea cand blugii se prindeau cu ace de siguranta sa stea mai bine lipiti de glezne, pe vremea cand aveam prieteni in America ca si cum as fi avut o avere in banca, pe vremea cand cumparam tigari de la arabii din camin si stilouri chinezesti de la o doamna de la Galeria Modei din Pantelimon, pe vremea cand era simplu de tot sa vrajesti o fata – pur si simplu ii puneai castile de la walkmanul tau, delicat, pe urechi, pe vremea cand ascultam Loverboy si Billy Ocean si Culture Club si Cure si Corey Hart, pe vremea in care uitam in fiecare zi ca traim in comunism si ne aduceam aminte in fiecare seara, la Europa Libera, ei bine, pe vremea aia, la sfarsitul anilor ‘80, Loredana a inceput sa cante.

Loredana Groza

N-am observat, va rog sa ma credeti. Muzica mea se producea in America si sosea in pachete asamblate cu cea mai mare grija din lume. Luam casetele cu miros de Occident si le schimbam incet in casetofon, asa cum sora medicala schimba buteliile de oxigen la capataiul bolnavului. Muzica romaneasca? Ce idee! Romana, ca si rusa sau germana imi pareau limbi nepotrivite pentru chitara solo si baterie. Fireste, pana a aparut Falco cu Rock Me Amadeus. Si-apoi, Cenaclul Flacara.

In vremea asta, a autismului meu, o fata aduna la concerte mii de oameni si facea mii de lei intr-o zi. Era epoca banilor fara acoperire: ce puteai sa cumperi intr-o lume a magazinelor goale, a masinilor Dacia cu programare si a vacantelor in hoteluri care pur si simplu nu sareau de 250 de lei pe noapte?

Sigur nu puteai sa cumperi celebritate, asa cum se poate azi. Loredana a castigat-o pe merit. Stiu cata energie are acum (o ascult de cativa ani) si mi-e clar ca-n adolescenta te magnetiza probabil de la cativa metri distanta, doar cu privirea. Si, tocmai din acest motiv, al anilor ‘80, Loredana mi se pare un caz uimitor: ea ne-a aratat cum sa ajungi vedeta cand era interzis sa fii vedeta.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton