Si totusi, Ioana are putere in fiecare zi sa mai faca o suta de salturi, in cursa de una singura pe care o femeie micuta, mai degraba slaba si indeobste bruneta, o face spre lumea mare a stiintei.
Ioana a invatat de acasa sa se bucure cand descopera. E adevarat, multe femei sunt in situatia asta. Insa nu ma refer la momentul sublim in care soseste noua colectie Louis Vuitton (cu care de altfel are relatii bune). Ma refer la descoperirea pur si simplu, cea care conteaza, aceea a lui Columb, Paulescu, Newton sau Arhimede. Bucuria de a fi primul care intelege, singurul deocamdata care a aflat, bucuria de a sti ca acel medicament, in acel set de pacienti are acele efecte. Bucuria de a spune apoi, pe tabla alba a ecranului de prezentare, despre ce e vorba cu adevarat. Iar adevarul, pentru ea, e chiar acela al dovezilor, stranse in fiecare zi, cu atentie si migala, cu oboseala si cateodata cu durere de stomac si chiar, din cand in cand, cu lacrimi.
Asta e pentru ea fericirea: sa stie, nu sa aiba. Sa inteleaga, nu sa cumpere. Sa scrie, nu sa poarte.
Ioana face stiinta. Cu ea ii face bine pe oameni. Nu-i poate face bine pe toti. Unii mor. In zilele acelea, Ioana e trista si eu cred ca-i din cauza mea. In alte zile e fericita ca inca un studiu a iesit bine. Iar eu ma bucur de fericirea asta, la fel ca un fermier care crede ca soarele a iesit din nori doar pentru ca graul lui are nevoie de el.
 |
Stau pe langa ea si stiu ca sunt un print consort: medicina e regatul ei, unde carbamazepina i se inclina timorata, potentialele evocate ii dau fiori, descarcarile in focar ii arata, ca un roi de artificii, peisajul din mintea unui bolnav de epilepsie. Stau pe langa ea si ma bucur ca am cunoscut un om adevarat.
Ciudata pereche suntem: langa un om al aparentelor si-a facut casa si culcus si copii un om al explicatiilor profunde. Ea poate intelege ce fac eu: eu niciodata n-am sa ajung sa inteleg stiinta ei. Dar nu e doar misterul care te apropie de Ioana: e si vorba de fiecare zi, sunt si cuvintele, alese cu grija, ca medicamentele, si invelite in mierea zambetului ei. Terapie naturista.
Cu Ioana e bine sa vorbesti. E atat de bine ca eu nu ma pot opri nici azi, la zece ani dupa ce am inceput o conversatie intr-un salon rece de spital, in care puful de pe obrajii ei si-a facut prima oara loc in gandurile mele. E bine s-o asculti si la fel de bine e sa te lasi ascultat de ea: urechea ei e ca un hamac in care iti poti instala confortabil vorbele si angoasele si mirarile. Are cate ceva, intravenos sau nu, pentru fiecare asteptare de-a ta.
Nu stiu daca asta vine dupa mii de ore de ascultat pacienti, necazuri si dureri: nici nu-mi pasa. Te bucuri de privirea ei ca un bolnav care primeste vestea cea buna: nu e scleroza multipla. Nu e accident vascular. Nu e indiferenta. Cateodata, poate, chiar e dragoste. Ioana e facuta sa ne iubeasca, sa ne mangaie, sa ne aline.
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
