CRBL, Elena si Alesia - Oficial le merge bine in 3

 Revista VIVA
.

Esti exagerata in cresterea Alesiei?
Defineste „exagerata'… Daca spalarea mainilor cand intri in casa unde e un nou-nascut este exagerare, atunci sunt! Daca ai sti ca pe telefon sunt de nu stiu cate ori mai multi microbi decat pe podeaua unei toalete publice, de pilda, nu ai sterge telefonul, telecomanda si tastaturile laptopurilor? In felul acesta sunt eu „exagerata'. Te descalti cand intri in casa! Pentru mine a fost un soc ca aici lumea nu se prea descalta cand vine in vizita si eu sunt aia care zice: „va rog frumos, descaltati-va, spala-ti-va'. Am cumparat papuci de unica folosinta si i-am pus la intrare pentru vizitatori. Este mai usor si pentru ei si pentru mine. Dezinfectez apartamentul, camera copilului. Apoi am decis: putini vizitatori la-nceput, daca ma crezi, prietenii nostri au vazut-o pentru prima data pe Alesia la botez. Asa mi se pare corect, nu cred ca exista „exagerat' in cresterea copilului, fiecare mama stie ce este mai bine pentru copilul ei.

Cum ii spui sotului tau? Edi sau CRBL?
Edi, Edic (in rusa). CRBL ii spun cand vorbesc cu tine, cu altii care poate nu stiu cum il cheama. „Da, vorbesc cu CRBL despre proiect si vedem ce facem', „da, ii transmit informatia lui CRBL'. Trebuie sa spun asta ca sa stie oamenii ca nu au gresit numarul de telefon.

Ce te-a atras la el prima data? Nu avea el oare imaginea unui baiat rau cu tatuaje?
Am fost foarte bucuroasa cand am aflat ca am fost selectionata ca si coregrafa la „Dansez pentru tine'. A urmat momentul in care ne-au fost repartizate perechile. Aveam emotii. Nu stiam daca o sa ma descurc. A venit si ziua cea mare in care am primit niste foi A4 cu niste poze si prezentari. Am citit celorlalti numele celor doi concurenti: CRBL si Marieta. Toti ceilalti coregrafi au inceput sa comenteze ca CRBL este fitos, dificil. Eu habar nu aveam despre trupa Simplu si, mai ales, cine este CRBL. Peste cateva zile a avut loc sedinta unde ne-am cunoscut. Am vazut un barbat in toata firea, cu ochelari si costum si o doamna de 35 de ani care avea deficienta de auz, iar eu eram cea mai mica coregrafa! Am ajuns acasa si am fost foarte trista. Am sunat-o pe mama spunandu-i ca e grav de tot si ca nu stiu ce o sa fac! Pe parcurs, l-am cunoscut insa mai bine. Muncea atat de mult la sala de dans, era foarte dedicat dansului, ambitios, asta m-a atras la el pentru ca si eu, fiind tot dansatoare, faceam totul ca sa fiu cea mai buna. Imi plac oamenii seriosi care stiu ce isi doresc si muncesc mult. Deci, aveam ceva in comun. Dar e adevarat, imaginea lui era destul de dura: muzica hip-hop, tatuaje, muschi, chel, limbaj urban. Nu as fi spus atunci ca, de fapt, sub o astfel de imagine se afla un suflet atat de bun si un barbat care stie sa iubeasca. Acum, ca suntem 3, aflam ca poate fi si un tatic grozav.

Ai devenit mai cunoscuta decat erai si datorita campaniei in care ati aparut, in care, practic, e toata familia. Cum ai privit acest contract, acest tip de campanie?
Mie nu-mi place statutul de persoana publica. Am facut asta in primul rand pentru Alesia, ca un cadou cand va creste si va vedea cum a fost venirea ei pe lume. Intr-adevar, l-am sustinut si pe Edi, asa cum fac de fiecare data cand vine vorba de cariera lui. Nu imi place ca se uita oamenii la mine. Eu am fost obisnuita de la 5 ani sa fiu aplaudata pentru meritele mele in dansul sportiv.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton