In Gara de Nord, vestile sunt proaste. Rapidul de Mangalia, pe care il luam in clasa a XII-a sa fiu la mare in patru ore, te ajuta acum doar sa faci plaja la geam, o zi intreaga.
Stiti, se lucreaza la calea ferata. Si e mai repede sa ajungi in locul in care s-a nascut Budha, cu o conexiune buna prin Dubai, decat in cel in care a copilarit Corina. Si, da, am un motiv sa vorbesc de Budha. Tineti-l minte, ca se intoarce in povestea asta.
Cand m-am asezat la masa cu Corina Barladeanu, n-aveam habar ca soarta mi-a pus in buzunar, ala de la rever, un bilet pentru un tren rapid, cu capacitatea de o persoana, care nu opreste in nicio halta, in nicio gara, la niciun semnal si in general nicaieri pana nu tragi semnalul de alarma si-i spui conductorului ca ai si o alta intalnire la ora 4.
Corina e rapida. Doamne, Corina e extrem de rapida. Daca o suta de metri cuvinte, cu sarituri peste idei, ar fi un sport olimpic, Corina ar fi campioana la o asemenea distanta, ca urmatoarea competitoare nici n-ar apuca sa ajunga la festivitatea de premiere. Daca NASA ar construi rachete dupa specificatiile ei, omul ar fi ajuns deja pe Marte si inapoi, dupa care seara ar fi mers la un eveniment de PR cu ocazia vizitei, sponsorizat de unul dintre clientii Corinei. Daca inventatorul Kalasnikov ar fi facut pusti cu ea in cap, probabil ca glontul ar fi ajuns la tinta inainte ca arma sa plece din fabrica, iar razboiul s-ar fi terminat repede, in Fratelli, la un cocktail. Dar ce zic eu: daca Dumnezeu ar fi facut-o pe Corina inainte sa faca lumea, probabil ca azi aveam o singura zi lucratoare (i-ar fi ajuns 24 de ore pentru Creatie) si restul pana la sapte duminici. Asa e de rapida.
In rest, nu ma puneti sa relatez ce mi-a zis. Ca nu mi-a ramas in cap decat un vartej de cuvinte (sponsorizat de Whirlpool), un foc de artificii multicolor in aerul de deasupra mesei (Lockheed Martin sa traiasca!), in care din loc in loc se strecoara exclamatia unui privitor de la sol: Corina e desteapta, rapida (poate ca ma repet) si, in general, vizionara. Privitorul nu sunt neaparat eu, iar la masa suntem doar noi doi. Credeti ce vreti despre asta.
Eu cred ca mi-a facut bine intalnirea asta. Dupa ea, m-am uitat adanc in ochii ceasului meu mecanic cu aere elvetiene si i-am zis: misca-ti naibii fundul, n-ai vazut-o pe asta cum ne-o ia inainte? Ceasul n-a zis decat „tic-tac. Mai stins decat de obicei. Si el era speriat.
Boon, acum ce te faci daca esti in situatia mea si ai o firma de PR si te intalnesti cu o alta sefa de firma de PR? Pai, e foarte simplu: te duci la birou si-ti scrii demisia, dai foc la toate printurile cu proiecte si-ti iei un concediu lung intr-un arhipelag in care oamenii fumeaza ierburi de dat mintea in reluare, cu incetinitorul. Asta am rezolvat, concediul adica. Problema e ca mai trebuie totusi sa scriu despre Corina fara sa se vada cat o invidiez. Cum procedam?
Urmărește-ne pe 
