Andreea, te-a macinat anul acesta dorul de micul ecran?
Nu, deloc. Mai ales ca nu am lipsit de pe micul ecran, ci am aparut exact cat am crezut de cuviinta, acolo unde mi-am dorit si doar cu produse de televiziune premium. Asta pentru ca ma bucur sa fi castigat un lucru foarte important: puterea de a alege ce vreau sa fac in profesie dupa 15 ani de munca facuta cu pasiune in televiziune. Am inceput de la 0, ca simplu reporter de teren bun la toate, si am cladit punand caramida peste caramida, am gandit pe termen lung si nu precum se intampla in cazul stelelor cazatoare care apar de nicaieri si dispar la fel de brusc de pe micul ecran in ziua de astazi, fara sa-si mai aminteasca nimeni a doua zi cine au fost, pentru ca imediat se gaseste cineva la fel de „valoros care sa le ocupe locul. In decembrie, acum un an, viata mea s-a schimbat in mod radical odata cu venirea pe lume a fetitei mele. Am asteptat-o mult, n-a fost usor sa devin mama din pricina problemelor de sanatate. Si, de aceea, am simtit momentul ca pe o schimbare profunda pe toate planurile in viata mea. Mi-am pus intrebari de genul: care e vocatia mea cu adevarat? Nu cumva, in virtutea inertiei unui succes cu o longevitate neegalata inca (aproape un deceniu pe primul loc in prime-time sambata seara) ma las prada comoditatii si uit ca darul pe care mi l-a dat Dumnezeu nu a fost acela de a aparea la televizor, ci de a ajuta acolo unde-mi sta in putere? Nu cumva expunerea mea excesiva pe care n-o mai puteam controla, caci ajunsese sa nu mai depinda de mine, putea afecta pe termen lung intocmai calitatea muncii mele umanitare, pentru ca ea poate fi dusa in derizoriu de atatea „zvonuri neverificate, de barfa la nivel national ce a ajuns sa fie ridicata la nivel de virtute? Nu cumva lipsa moderatiei, goana dupa succes cu orice pret duc la dezechilibru si la ruperea atator familii ce par exemplare, pentru a se dovedi apoi profund nefericite? Asta vreau eu? Raspunsul a fost clar: NU. Am atins un succes in televiziune si recorduri ce n-au fost si nu pot fi egalate usor. Au fost ani in care aproximativ jumatate din populatia tarii care avea televizor se uita la programul la carma caruia ma aflam, cealalta jumatate impartindu-se intre toate celelalte posturi de televiziune. Nu e putin lucru, dar in acelasi timp, au fost si ani in care m-am intors acasa, dupa aplauze prelungite, dupa interviuri cu personalitati care-mi umpleau sufletul, dupa documentare realizate in colturi de lume la care nici nu indraznisem sa visez inainte, si ce ma astepta? O casa in care locuiam singura, in care incercam sa ma mint ca sunt fericita. In niciun caz nu am de gand sa ma intorc la asta si nici la vise implinite deja, ci sa evoluez, sa trec intr-o alta etapa si mai ales, sa simt prin toti porii dragostea si caldura care ma asteapta astazi acasa, unde am sansa sa ma astepte o familie, care e sufletul meu. Si depinde in mare parte de mine ca aceasta implinire sa nu fie asemenea succesului pe micul ecran: frumoasa, dar efemera. Desi eu sunt din categoria celor care au aratat ca munca in televiziune se poate face si in asa fel incat sa lasi ceva solid in urma, astfel incat oamenii sa-si aminteasca de tine cu placere si sa se bucure de cate ori te revad.
Urmărește-ne pe 
