Andreea Berecleanu - De familie buna. De povesti si mai si... | Articole revista | Viva.ro

Am stat la masa cu Andreea Berecleanu fara sa pot afla lucrurile obisnuite: de unde vine si incotro se duce. Un amanunt biografic e insa important: n-a plecat de jos, ca majoritatea alpinistilor sociali care au cucerit presa romaneasca. Andreea e, cum s-ar spune, „de familie buna“. Dosar prost altadata: rude in inchisoare in anii ’50, biblioteca acasa, nu in autobuz parcat in coltul blocului. Toate astea se traduc in alte personaje in aer purtat pe sus deasupra Platoului Bucegi. Ea nu-l tine acolo, ci exact unde o avantajeaza. De-aia face poze in reviste... Am stat cu Berecleanu si-am rezolvat toate problemele cunos-cutilor comuni: pe-ala l-am divortat de aia, pentru ca oricum el a inselat-o de prea multe ori, desi ea e atat de „extraordinar de fina“ (ghici pe cine citez!). Pe doamna Cutare am trimis-o mai des la coafor, pe colega Cutarel am scos-o de la categoria „are stil“ si-am pus-o la categoria „are genti, dar nu stie sa le aleaga“... Nu mi-aduc aminte aproape nimic din ce-am vorbit, tot asa cum nu poti sa numeri firele de par dintr-o blana. Stii doar ca iti place, in zilele friguroase, sa te infasori in ea, stii ca e scumpa, stii ca iti da fiori sa-ti mangai obrazul cu ea... Asa e si cu Berecleanu: e placut si cald sa stai de vorba. Esti surprins de cat de usor se poate umbla cu ironia incinsa in maini, cat de simpatice sunt greselile lumii, cat spectacol poti gasi in orice banalitate. Bere (ca sa mergem cu dezvaluirile pana la capat, asa e numele sub care e cunoscuta acum in cercurile apropiatilor) povesteste bine. Te tine atent de la un capat la altul, fara sa-ti dea niciodata detaliile de care presa de scandal se foloseste, in lipsa ei de talent si imaginatie. Un bun povestitor de vietile altora n-are nici poze cu amantul in masina, nici facturi de vacante la Paris, nici interventii in direct ale soacrei. Nu se are decat pe el, insa te tine patru ore in fata casei, cand mai ai si alte treburi cu mult mai presante... Pe bune, asta e o arta. Insa artista Bere face mai mult ca doua pene si trei paiete si-o suta de vorbe. Nu te lasa pacalit: Andreea e printre putinii prezentatori care au citit mai multe carti decat promptere. Insa n-o sa ne prindem niciodata, pentru ca ea stie ca, daca exista o dezvaluire mai grea decat adulterul si mai delicata decat negocierea de salariu (ei da, tututor ni s-a intamplat!), atunci nu e decat cultura, fie ea si generala. Ca Bere a citit, mai treaca-mearga. Dar ce a citit si cu ce-a ramas, asta chiar trebuie sa ramana la distanta de paparazzi! Tocmai pentru ca sunt amic cu ea, n-am sa va spun nici eu. Tot ce trebuie sa stiti despre Andreea Berecleanu e ca prezinta stirile la televizor. Restul e la ea si il va comunica la timpul potrivit. Cand are s-o faca, o sa fiti surprinsi. Dar veti recunoaste macar ca eu v-am prevenit. Berecleanu? E altcineva. De ce sa-ti placa de ea? Pentru ca n-are nevoie sa povesteasca in ziare despre iubiti, bijuterii, excursii, petreceri, rochii, implanturi ca sa ramana celebra. Pentru ca are sa-ti explice cu binisorul in loc sa puna bodyguarzii pe tine. Pentru ca ai copii mici, baieti, intre sase si noua ani, si trebuie sa se insoare si ei odata si odata. Iar ea are o fata. Pentru ca refuzi sa intri in galeria Marin sau Radulescu (mai ales ca ti-e frica sa nu se lase cu jandarmi la derby). Pentru ca pot sa-ti mai placa si altele. Nu e pe baza de exclusivitate... De ce sa nu? Pentru ca nu ai timp sa asculti, mai bine te uiti repede la poze. Pentru ca iti place ca tele-vizorul sa se certe cu tine, nu sa-ti zica ceva ca de la om la om. Pentru ca poti s-o misti cu un click, cum esti tu obisnuit de pe net si din World of Warcraft. Pentru ca nu, uite, ii explici doar ei, intre patru ochi. Pentru ca lucrezi la Curtea Suprema si nu vrei sa te intalnesti cu competitia! Fotograf Sebastian Enache Multumim pentru sprijin Hotel Intercontinental Bucuresti Am stat la povesti cu Andreea Berecleanu mult dupa ce fotograful a plecat acasa si chelnerul a emigrat in Germania, unde lumea vorbeste mai scurt si mai gutural. N-am aflat nimic din ce nu stiam, insa am retrait mult din ce uitasem. Andreea e o banca de date, intamplari si amintiri. Poate ultima care inca iti mai da credite cu buletinul... Pe Berecleanu o iei s-o pui la gura sobei. In soba arunci cartile de povesti, revistele de dezvaluiri, doua-trei romane de dragoste gen Jane Austen, in care nici autoarea nu mai poate tine sirul personajelor (spre deosebire de Andreea). Oricum nu mai ai nevoie de toate astea daca o ai pe ea. Daca ii intepi un deget, poti sa scoti din el benzina, sa atati mai bine focul amintirilor. Daca o pui sa vorbeasca despre viata ei, poti sa pleci linistit de acasa, faci cumparaturi, treci pe la serviciu, mergi la sala si cand te-ai intors, n-ai pierdut decat doua-trei zile din 1994. Atat de buna e la detalii. E buna s-o pui la gura sobei si s-o asculti in vreme ce afara ninge si undeva se aud zgomote de clopotei, ca intr-o poveste. Nu e o zana, dar poate sa cheme una (la petrecere, la ziua ei, si cred ca vine!). Nu e nici un diavol care tine socoteala pacatelor lumii. E o femeie cu un raboj: uite, vezi, aici ai gresit tu atunci. Mai tii mine? Nu mai stiu, Andreea. Imi aduc aminte doar de tine cand ai intrat in camera la Soti, undeva la etajul zece al unei cladiri de birouri socialiste, transformate de noi in redactie de stiri, prima din tara cu oameni obisnuiti, ca mine si (aproape) ca tine. Imi aduc aminte ca-mi pareai tare tanara, desi acum nici pe mine, la varsta aia, pe care mi-o inchipuiam matura, nu m-as angaja, din lipsa de experienta! Mai tin minte Dacia ta alba, cu care m-ai dus o data acasa de la Antena, pe vremea cand Ciorbea inca nu ajunsese la putere si Cielo era o masina de lux... Imi aduc aminte o multime de lucruri, insa tu esti singura care sa le pui in ordine, pe caprarii, in sertare mici si mari, cu parfum de sali de sedinte pline cu oameni care fumeaza fara filtru si cu un aer usor supra-expus, ca si cum soarele anilor ’90 ar fi fost mult prea puternic... Asta a fost presa romaneasca de inceputuri, pe care Andreea a trait-o ca pe un fel de copilarie (a ajutat-o si varsta!). S-a jucat cu cateva roluri si ecrane, cu cateva formate si culori, a fost la Pro Tv cand trebuia sa fie, s-a intors la Antena inainte de moda transferurilor. A facut lucrurile simtind schimbarea, insa cu discretia omului care nu vorbeste de viziunile lui. Stie si-acum exact cand si cu cine si de ce si mai ales in ce perspectiva au privit ceilalti lucrurile. In mintea ei anii si emisiunile si oamenii sunt asezati in rasteluri lungi, ca in scena aia din Matrix, cand rafturile apar brusc in fata personajelor. Stie ce-a fost in capul tau, cu mult dupa ce capul ti s-a golit.