Am stat la povesti cu Andreea Berecleanu mult dupa ce fotograful a plecat acasa si chelnerul a emigrat in Germania, unde lumea vorbeste mai scurt si mai gutural. N-am aflat nimic din ce nu stiam, insa am retrait mult din ce uitasem. Andreea e o banca de date, intamplari si amintiri. Poate ultima care inca iti mai da credite cu buletinul…
Pe Berecleanu o iei s-o pui la gura sobei. In soba arunci cartile de povesti, revistele de dezvaluiri, doua-trei romane de dragoste gen Jane Austen, in care nici autoarea nu mai poate tine sirul personajelor (spre deosebire de Andreea). Oricum nu mai ai nevoie de toate astea daca o ai pe ea. Daca ii intepi un deget, poti sa scoti din el benzina, sa atati mai bine focul amintirilor. Daca o pui sa vorbeasca despre viata ei, poti sa pleci linistit de acasa, faci cumparaturi, treci pe la serviciu, mergi la sala si cand te-ai intors, n-ai pierdut decat doua-trei zile din 1994. Atat de buna e la detalii. E buna s-o pui la gura sobei si s-o asculti in vreme ce afara ninge si undeva se aud zgomote de clopotei, ca intr-o poveste. Nu e o zana, dar poate sa cheme una (la petrecere, la ziua ei, si cred ca vine!). Nu e nici un diavol care tine socoteala pacatelor lumii. E o femeie cu un raboj: uite, vezi, aici ai gresit tu atunci. Mai tii mine?
 |
Nu mai stiu, Andreea. Imi aduc aminte doar de tine cand ai intrat in camera la Soti, undeva la etajul zece al unei cladiri de birouri socialiste, transformate de noi in redactie de stiri, prima din tara cu oameni obisnuiti, ca mine si (aproape) ca tine. Imi aduc aminte ca-mi pareai tare tanara, desi acum nici pe mine, la varsta aia, pe care mi-o inchipuiam matura, nu m-as angaja, din lipsa de experienta! Mai tin minte Dacia ta alba, cu care m-ai dus o data acasa de la Antena, pe vremea cand Ciorbea inca nu ajunsese la putere si Cielo era o masina de lux… Imi aduc aminte o multime de lucruri, insa tu esti singura care sa le pui in ordine, pe caprarii, in sertare mici si mari, cu parfum de sali de sedinte pline cu oameni care fumeaza fara filtru si cu un aer usor supra-expus, ca si cum soarele anilor 90 ar fi fost mult prea puternic…
Asta a fost presa romaneasca de inceputuri, pe care Andreea a trait-o ca pe un fel de copilarie (a ajutat-o si varsta!). S-a jucat cu cateva roluri si ecrane, cu cateva formate si culori, a fost la Pro Tv cand trebuia sa fie, s-a intors la Antena inainte de moda transferurilor.
 |
A facut lucrurile simtind schimbarea, insa cu discretia omului care nu vorbeste de viziunile lui. Stie si-acum exact cand si cu cine si de ce si mai ales in ce perspectiva au privit ceilalti lucrurile. In mintea ei anii si emisiunile si oamenii sunt asezati in rasteluri lungi, ca in scena aia din Matrix, cand rafturile apar brusc in fata personajelor. Stie ce-a fost in capul tau, cu mult dupa ce capul ti s-a golit.
Urmărește-ne pe 
