Amfitrion: Gabriela Vranceanu Firea
Amfitrion: Gabriela Vranceanu Firea
Gabi are o personalitate puternica, e dinamica, tot timpul in miscare, iar cei care o cunosc pot spune ca este o veritabila fabrica de optimism. Toate aceste calitati se reflecta, bineinteles, in modul in care si-a amenajat casa.
Inceputul
Asadar, au decis sa cumpare o casa in Ansamblul rezidential Baneasa, pentru ca le-a placut foarte mult atmosfera. Flori, verdeata, un parc pentru copii si foarte multa liniste. „E-adevarat ca linistea mai este tulburata, uneori, de cei care isi finalizeaza vilele, dar nu e o tragedie. Oricum, nu este ca in centrul Bucurestiului, unde poluarea aerului si cea fonica au devenit de nesuportat”, spun proprietarii. Locuind la curte, au putut sa-si indeplineasca un vis pe care il aveau de mult: si-au luat doi catelusi – Blakie (fetita pechineza) si Tom (baiatul westy terrier). Chiar daca mai ravasesc uneori casa, bucuria de a-i avea intrece cu mult neplacerile.
Cand s-au mutat, in octombrie anul trecut, nu era gata drumul din fata casei, nu aveau canalizare si nici alte utilitati. Dar toata lumea s-a miscat foarte repede, astfel incat acum nu se pot plange de nimic. Gabi crede ca este un mit faptul ca, daca locuiesti la casa, cresc si cheltuielile cu intretinerea. „Avand centrala proprie, pot spune ca decidem singuri cat si cum vrem sa consumam, si-atunci factura devine rezonabila.”