E un magician al sunetului, obisnuit cu ovatiile din salile elegante, care se refugiaza in munti, departe de tumultul orasului si de civilizatie. Canta la cea mai pretioasa vioara a lumii si a coborat cu ea la metrou, pentru un concert. Pe cat de complicate ii sunt partiturile, pe atat de simple si firesti bucuriile.
Turneul Stradivarius a avut, pe langa componenta caritabila, menirea de a-i apropia pe ascultatori de muzica clasica. A avut si efectul invers, a micsorat distanta dintre tine si public? Exista una intre muzicianul de formatie clasica si ascultatorii lui, nu e ca la starurile rock, cu puzderia lor de fani exaltati…
Asa credeam si eu, ca exista aceasta diferenta majora a interesului publicului pentru un concert clasic versus un concert rock. Pana la Turneul Stradivarius de anul acesta! In clipa in care biletele de la toate concertele turneului au fost epuizate cu zile sau chiar saptamani inainte, cand la reluarile spectacolului, la fel, s-au terminat in cateva zile biletele – mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva important. Am reusit sa sparg aceasta bariera a interesului pentru un concert clasic; concertul „Paganini – inger sau demon?' a devenit un must-see. Nu-mi venea sa cred cate telefoane primeam pentru a face rost de bilete – de multe ori, de la persoane total necunoscute! A fost o experienta cu totul noua pentru mine. La cateva dintre concerte: Bucuresti sau Tg. Mures – a fost nevoie de sprijinul Jandarmeriei si al Politiei, pentru a controla accesul in sala de concert – din nou, o premiera pentru mine. Cred ca succesul turneului de anul acesta a stabilit noi standarde pentru evenimentele de muzica clasica. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata Sala Radio atat de plina si niciuna dintre salile din tara pe unde am cantat.
E de presupus ca si un „apropiat al lui Paganini, Grieg ori Brahms, simte nevoia sa mai iasa din sfera clasicului. Ce „placeri vinovate iti permiti, din punct de vedere muzical?
Led Zeppelin, Sandor Lakatos, Vama Veche, Ada Milea, Oscar Peterson, Drunken Tiger, dar si Mahler cu sonorul la maximum! O precizare importanta, insa: nu le consider „vinovate', ci placeri pur si simplu! Si, cum stau la bloc, imi permit aceste placeri in special in masina.
 |
Ai cantat intr-o statie de metrou din Capitala si ai strans, in jumatate de ceas, aproximativ 300 de lei. Confratele tau, Joshua Bell, facuse un experiment similar la Washington. In 45 de minute a adunat 32 de dolari. Sunt romanii mai darnici sau mai priceputi in ale muzicii decat americanii?
Este greu de spus… cred ca sunt mai emotivi, mai sentimentali. Multi dintre cei care au dat bani atunci credeau ca sunt un student sarac ce incearca sa faca rost de un ban. A fost si un tip care le-a declarat celor de la TVR ca ma stie foarte bine, doar cant acolo, la metrou, de luni de zile! Iesirea din sala de concert a fost un pas extrem de important, fiindca am avut ocazia de a testa limitele muzicii, granitele fortei ei de atractie. A fost, in acelasi timp, si o lectie de modestie: acolo, pe peronul statiei de metrou, eram pur si simplu un violonist care canta, fara vreo orchestra alaturi de mine, fara luminile scenei. In astfel de situatii vezi cu adevarat cine esti.
 |
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
