Acasa la Robert Turcescu

 Revista VIVA
.

Nu stiu de ce ma asteptam la un alt interior decat acela in care am intrat. Ma gandeam ca Robert locuieste intr-un decor minimalist, ca numai acesta i s-ar putea potrivi. Am descoperit ca nu-l cunosteam de ajuns, intrucat asteptarile mele au fost inselate. Am intrat intr-o casa calda, simpla, dar nu simplista, in care detaliile erau cele care desenau ansamblul. O bucatarie adu-cand usor cu cele meridionale, un living imbietor, o camera pentru copii, un dormitor sobru si senzual, un dressing respectabil si o mansarda de adolescent fugit de acasa. Nu m-a izbit luxul, pentru ca el nu exista si am inteles si de ce: pune pret pe intimitate, pe liniste, chiar pe un soi de singuratate despre care mi-a vorbit in interviul pe care mi l-a oferit alaturi de un Chococino preparat la noua lui achizitie de care era tare mandru: aparatul NESCAF‰ Dolce Gusto.

Robert Turcescu, Ioana

De cand locuiesti aici?
M-am mutat la inceputul anului 2009.

Ti-era dor de curte, nu?
Nu pot spune asta, pentru ca eu am fost un copil care a crescut la bloc, dar care, e adevarat, a avut norocul sa aiba bunici la tara. Am mostenit de la ei un petic de pamant undeva la Valea Mare, la cativa km de Pitesti, de fapt, in zona in care se afla vila Florica a Bratienilor, care e un loc superb. Si mi-a placut sa alerg pe acolo, sa simt pamantul sub picioare. Imi plus, imi place ideea de a avea ceva de facut pe-afara. Poate sunt un pic mai pragmatic, poate nu, dar a avea o iarba de tuns, un pom de sadit mi se pare ceva foarte tentant…

Care a fost criteriul principal dupa care ti-ai ales locuinta?
Uite, de pilda, nu am vrut sa ma mut in Pipera sau la Corbeanca sau la Snagov, pentru ca viata pe care o am este una in care lucrurile se invart foarte repede. Uneori trebuie sa ma schimb de 3 ori pe zi, sa mai vin acasa pentru a da un print, pentru a lua una-alta. In afara de asta, sunt si aproape de copilul meu, ceea ce e foarte important. Adauga la asta si ca tin sa am sentimentul ca traiesc in oras si nu la marginea lui si vezi toata imaginea
.
Inteleg avantajele, dar care sunt neajunsurile locului?
Nu prea e intimitate, pentru ca e un cartier format din case lipite. Dar m-am obisnuit, pentru ca nici nu sunt genul care sa stea in slip in curte. Dar am vecini ok si ne mai intalnim din cand in cand, mai povestim, ne mai facem cadouri cate un lastar sau cate un bulb, ne mai plangem de constructorii care nu au facut lucrurile perfect… Apreciez ca nu vorbim politica si ca nu ma intreaba nimeni despre Basescu sau Boc.

Cu vecinii e in regula, dar cu musafirii, cum e? Faci petreceri cu politicieni, cu persoane publice?
(Rade) Nuuuu… In casa mea intra numai prietenii foarte apropiati. Nu iubesc prea mult petrecerile. Cele cu copiii, imi plac, da. Am un prieten care are doua fetite pe care le invit aici si se joaca impreuna cu Ioana si cu nepotica mea… Imi place asta, in rest nu sunt genul „five oclock tea'. Mai beau din cand in cand un sprit pe veranda, vara, cu cate un prieten sau mai multi, dar nu am facut din asta un obicei. Prefer cand ajung acasa sa fiu eu, casa mea si atat, daca se poate.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton