În cei 19 ani de când are loc petrecerea VIVA!, Andreea Esca nu a lipsit decât o singură dată de la evenimentul nostru aniversar. Vedeta ne-a povestit despre prima ei ședință foto VIVA!, din anul 1999 și ne-a descris ce ținută a ales să poarte la VIVA! Party 2018.
Andreea este una dintre cele mai ocupate femei din televiziune, dar acest lucru nu a împiedicat-o ca an de an să ia parte la evenimentul monden al anului. 'Am lipsit, cred, la o singură petrecere VIVA! Când era prea departe! Eu sunt de la știri, proximitatea e foarte importantă pentru mine', ne-a povestit Andreea, care a ales o rochie Kinga Varga pentru VIVA! Party 2018.
Andreea Esca la VIVA! Party 2018
De asemenea, am aflat cum a fost la prima sa ședință foto pentru VIVA!, pe care a realizat-o alături de soțul său, Alexandre Eram, fix acum 19 ani: 'Prima noastră copertă pentru VIVA! a durat o zi întreagă. (…) A fost prima ședință foto în care am înțeles că nu este chiar atât de ușor să faci poze. (…) Toată lumea crede că faci câteva poze și gata, s-a terminat, dar atunci a durat o zi întreagă. Țin minte că îmi era foame, ne era rău și fotograful continua să facă poze.'
Evenimentul grandios a fost posibil grație sponsorilor și partenerilor noștri. Așadar, mulțumim: Audi, AVON, glo, Intheline, Pandora, Strongbow!
Pentru sprijinul acordat, mulțumim și: Flavours in the Garden @Clubul Diplomatic, Martini, Evian, Floraria Iris, PRESTIGE Orchestra, TETO!
Foto:Cristi Duminecioiu
Citește și:
Cele mai sexy ținute de la VIVA! Party 2018