Giani Kiriță s-a întors în urmă cu aproape două săptămâni din Republica Dominicană. Fostul concurent de la 'Exatlon' nu a putut rata petrecerea VIVA! și s-a bucurat că a socializat cu oameni pe care nu i-a mai văzut de ceva timp. Fostul fotbalist ne-a spus și ce părere are de câștigătorul Exatlon.
A fost o mare bucurie pentru fostul concurent de la Exatlon să participe la VIVA! Party 2018. Giani Kiriță nu a avut niciodată stilist și mereu s-a îmbrăcat după bunul său plac. 'M-am îmbrăcat sălbatic. Vin dintr-o plajă sălbatică. Nu am avut niciodată un stilist. Este prima petrecere VIVA! la care vin și mă bucur că am venit. Noi venind din pustietatea aia văd atâția oameni și sunt speriat, dar în același timp își place.', a declarat Giani Kiriță pentru VIVA!.
Giani Kiriță a avut parte de un incident mai puțin plăcut înainte de un eveniment important. Fostul fotbalist s-a trezit cu buzunarul pantalonilor rupt chiar înainte de o nuntă. 'Înainte de o nuntă am avut un accident vestimentar. Se rupsese buzunarul. M-am dus și am luat alt costum. Noroc că aveam două.', a mai spus acesta.
După multe luni petrecute în Republica Dominicană, fără familie, fără prieteni sau alte mijloace de comunicare, Giani Kiriță încă nu și-a revenit complet. 'A fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Nu sunt refăcut nici după două săptămâni, nici fizic și nici psihic.', a spus Giani Kiriță.
Anul acesta, VIVA! a împlinit 19 ani
Vedete din televiziune, muzică, film și modă își dau întâlnire an de an la cel mai așteptat eveniment monden al anului: petrecerea VIVA! Ajunsă anul acesta la cea de-a 19 ediție, petrecerea VIVA! are o tradiție greu de egalat, fiind evenimentul care aduce la un loc cele mai populare vedete.
Citește și: Cele mai sexy ținute de la VIVA! Party 2018
Evenimentul grandios a fost posibil grație sponsorilor și partenerilor noștri. Așadar, mulțumim: Audi, AVON, glo, Intheline, Pandora, Strongbow!
FOTO: Facebook