Ozana Barabancea vorbește despre operațiile estetice pe care le-a făcut după ce a slăbit: ”Operația de stomac a fost mai ușoară”

 Alina Dan
.

O vorbă veche spune că tot ce este frumos în viață se obține cu sacrificii. Frumusețea însăși necesită eforturi, iar Ozana Barabancea a trăit din plin acest lucru. După o operație de micșorare a stomacului, în urma căreia a slăbit spectaculos, artista și-a dat seama că nu se poate opri aici și că are nevoie de intervenții estetice pentru a arăta așa cum și-a dorit. Pe o parte dintre ele le-a făcut deja, iar acum povestește cât de dificilă a fost recuperarea. 

Cu toate acestea, Ozana este pregătită pentru o nouă intervenție estetică, pentru că, așa cum a povestit ea la Acces Direct, 'Nu am crezut niciodată că pot arăta așa! Mi-a fost frică să mă uit în oglindă'.

Acum, după intervențiile estetice, artista mărturisește: 'Totul doare'. Din fericire, oare alături persoane dragi, care îi sunt alături și o ajută să treacă peste momentele delicate.

Operaţia de stomac a fost mai uşoară, acum trebuie să stau pe spate, acum nu pot să mă mai mişc dreapta, stânga, mă ţine, dar când mă văd în oglindă zic că merită tot efortul. Nu am putut să merg la biserică, nu pot să merg, dar a venit preotul acasă… Doctorul mi-a spus că o să arăt ca în liceu. Trei luni am negociat cu mine. Am făcut trei operaţii în una: spate, burtă şi blefaroplastie. Mai vreau sânii şi coapsele, unii spun că am am un nas urât, eu nu cred, dar dacă e nevoie îl operez şi pe ăsta.' a declarat Ozana Barabancea la „Acces Direct'.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton