Mihaela Radulescu a trimis astazi o scrisoare presei in care marturisteste ca este amenintata de fostul sot, Elan Schwartzenberg.
Vedeta sustine ca are impresia ca in aceste zile traieste viata altei femei, cerand sprijinul Protectiei Copilului, Ministerului Internelor si opiniei publice.
Am fugit de un sot care ma insela si care incepuse sa traiasca cum traiesc mai toti milionarii cu bani facuti peste noapte – smechereste, in orgii sexuale si financiare”, declara Mihaela Radulescu.
Mihaela sta acum la hotel impreuna cu fiul sau, Ayan, in varsta de 4 ani si jumatate.
Citeste scrisoarea Mihaelei Radulescu:
Oricat mi-am dorit sa-mi rezolv gravele probleme din familie pe cale amiabila, considerand ca atat eu, cat si fostul meu sot avem decenta si inteligenta necesare, constat ca atunci cand esti persoana publica, mai ales din categoria din care fac eu parte – aceea «frivola», a vedetelor tv, cum ar spune multi -, aceasta procedura e imposibila. Ma aflu in umilitoarea situatie de a ma folosi de calitatea de persoana publica pentru a-mi apara copilul de mizeriile unei lumi inraite si gata oricand sa atace o femeie cu un copil in brate, fara sa mai judece, fara sa stie exact de ce, ci doar pentru ca asa a vazut ca fac si altii.
Dintr-o cumplita eroare, printre cei care ataca cel mai rau aceasta mama cu copilul in brate se afla chiar… tatal acelui copil, un milionar din Romania. Daca era un BARBAT din Romania, poate ca se aseza intre noi si lume si era scutul solid care i-ar fi aparat familia de relele lumii, chiar si dupa divort. Dar undeva pe drumul scarbos al orgoliilor si intereselor, acest milionar a ales sa-si otevizeze familia, sa o taraie pe mama copilului lor prin ziare de par, s-o improaste cu tot noroiul si puroiul unei lumi urate, iar ea nu se mai poate apara.
Imbracat in costum si stand umar la umar cu personaje-cheie din politica si administratia romaneasca, milionarul pare un om integru, civilizat si stapan pe situatie. Ca mai toti milionarii romani. Realitatea insa este exact aceea pe care ati vazut-o in ziarul «Cancan» de azi – un milionar din Romania isi pune avocata – desi noi nu ne aflam in nici un proces, deci probabil ca ne pregateste unul, mie si copilului lui – sa minta, sa jigneasca, sa inchida gura unei femei pentru care nu exista legi care s-o apere.
Am trimis un drept la replica ziarului «Cancan», in urma unor aberatii scrise din nou despre familia mea cu o zi inainte. Admit, l-au publicat integral, dar pentru ca dl Radu Budeanu, patronul ziarului «Cancan», e bun prieten cu fostul meu sot, acesta din urma a avut acces primul la dreptul meu la replica. Rezultatul? A aparut dreptul la replica, cu „analiza pe text”, facuta ca la biopsie, cu toate organele pe masa, basca inca o precizare a ziarului «Cancan», cum ca tot eu mint cu privire la ora la care m-am mutat cu copilul la hotel.
Da, ati citit bine, din prietenia si afacerile pe care fostul meu sot si Radu Budeanu le au impreuna a rezultat o incalcare grava nu numai a drepturilor mele la replica, la apararea imaginii si a familiei mele, dar si a principiilor dupa care ar trebui sa se practice jurnalismul. A aparut, astfel, dreptul dreptului la replica. Cu alte cuvinte, ca in atatea alte circumstante, milionarii sfideaza legile, bunul-simt, cumpara pe oricine, platesc martori sa spuna ce vor ei, inventeaza situatii din care doar ei au de castigat, isi cumpara si copiii la nevoie.
Exista acolo un amanunt inspaimantator – ziarul «Cancan» sustine, citand un reporter al lor, ca, totusi, copilul meu tipa «nu vreau». Desi am trimis un drept la replica ferm, care nu trebuia nici trunchiat, nici inca o data contrazis de argumente mincinoase, ziarul «Cancan», cu o ticalosie abominabila, face din nou aceasta referire odioasa la adresa copilului meu, informatie de care probabil fostul sot si avocata vor avea nevoie in eventualul proces de obtinere a custodiei copilului.