Marcel Pavel a dezvăluit, recent, detalii neștiute despre copilăria sa marcată de sărăcie. Artistului nu îi este jenă să povestească acum prin ce a trecut când era copil și faptul că a reușit să ajungă sus, în ciuda greutăților vieții, poate fi un bun exemplu pentru cei aflați în situații similare.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Marcel Pavel a făcut o serie de dezvăluiri despre copilăria lui marcată de lipsuri, despre pierderea oamenilor dragi și moartea bunicului în brațele lui, pe vremea când avea 12 ani. Marcel Pavel spune că umbla desculț și flămând când era copil, dar Dumnezeu l-a ridicat de jos și l-a ajutat să-și depășească, în timp, condiția. Acum este unul dintre cei mai iubiți artiști români, chiar dacă drumul nu a fost ușor.
„Copilăria mea a fost minunată, în sensul că, neavând griji, atunci când ești copil nu ai grijile cotidiene, cu toate că erau foarte multe. Le simțeam, dar le ignoram, aveam forța aceasta. Pentru că familia mea nu avea o situație materială bună, adică precară pot să spun, îngrozitoare… îngrozitor de precară. Erau zile când nu aveam nici ce pune pe masă! Vorbesc serios…
Iarna n-aveam nici palton, vorbesc de toți frații aici, mai ne împrumutam unul pe altul, luam paltonul celui mare, încălțările la fel chiar dacă erau mari, să merg la școală. A fost cam cumplit!
Dar treceam ușor peste aceste lucruri, ne-au marcat, dacă îți spun acest lucru, înseamnă că m-a marcat și pe mine și pe frații mei, ne-au marcat totuși aceste lucruri pentru că făceam și comparație între ce aveau copiii ceilalți cu care ne jucam noi, copii de profesori și de doctori, cu stare materială bună, cu situație materială bună.
Drama neștiută a lui Marcel Pavel: „Umblam desculț, nu aveam nici ce pune pe masă!”
Ne invitau la ei, aveau covoare din acelea persane groase, mă descălțam… Umblam desculț oricum că nu aveam pantofi… vara. Obligatoriu vorbesc… și nu exagerez, vă jur! Și avea un tip un trenuleț electric, asta se întâmpla în anii 70, pentru mine era ceva minunat, era incredibil pentru mine.
N-aveam nici televizor, mergeam la mătușa mea, miercurea, sâmbăta și duminica mergeam la dânsa să vedem filme. Telecinemateca miercurea, sâmbăta la serialele respective, duminica la fel, divertisment și așa mai departe. Țin minte că și Festivalul Cerbul de Aur, mergeam la dânsa mereu să-l vedem… n-aveam televizor, efectiv!
Nu era ușor! Instrumente, de asemeni, nu am avut, pe care să cântăm, împrumutam.
Dar până la urmă Dumnezeu a ținut cu noi și a spus: Măi, copiii ăștia trebuie totuși să-și urmeze calea lor! Și așa cum a vrut Dânsul și bineînțeles, și noi am fost copii dedicați acestui curs al vieții, în ceea ce privește partea profesională, muzica, în general, pentru că o iubim și ne-am născut să facem acest lucru!', a povestit Marcel Pavel pentru FANATIK.
Marcel Pavel și-a depășit condiția, iar acum privește în urmă cu plăcere și își amintește cu drag de meleagurile copilăriei.
Citește și: Ce i-a spus Petrică Mîțu Stoian nepotului său la 5 dimineața, înainte să moară: „Mă duce la…
Citește și: Laurențiu Reghecampf și iubita lui însărcinată au aflat sexul bebelușului.
Citește și: Cum se înțelege Mihaela Prigoană cu copiii lui Silviu și ai Adrianei Bahmuțeanu
Oamenii s-au alterat. Era mai multă morală atunci'
Marcel Pavel își amintește cu drag despre copilărie și spune că, deși era sărac lipit pâmântului, a fost fericit și merge cu drag acum să cutreiere meleagurile natale.
„A fost destul de greu, repet, copilăria mea a fost destul de grea, dar în același timp foarte frumoasă, pentru că, dealurile pe care le colind și acum… eu de câte ori merg la Câmpulung Muscel, merg să colind locurile copilăriei. Câmpulung Muscel este un oraș de poezie. (…)
Era mai multă morală atunci. Nu vreau să folosesc cuvinte mai dure că nu are sens, s-a alterat orașul, dar a rămas din poezia lui, cel puțin în amintirile copilăriei mele. De câte ori merg acolo, merg cu nostalgie extraordinară, acum este mai sărac pentru că mama mea nu mai există și de când a dispărut s-a rupt din mine enorm, enorm de mult acel oraș, pentru că 90 la sută însemna mama.
Și nemaifiind dânsa, parcă văd altfel. Dar am fost acum câteva zile în Câmpulung, locuiește sora mea acolo și cu fratele meu cel mijlociu.
Ne unim întotdeuna familia, avem un loc superb la un prieten de-al meu din copilărie. Și are vreo zece hectare și mă plimb pe acolo, pe dealurile lui, mă cazează el', își amintește Marcel Pavel.
Mama îmi trezește amintiri profunde și încep să plâng'
Mama lui Marcel Pavel a încetat din viață în vara acestui an și artistul spune că are un gol imens în suflet și o tristețe care îl macină zi de zi.
„Mama îmi trezește amintiri foarte profunde și încep să plâng. Încerc să mă abțin și să spun că legătura aceasta ombilicală și la propriu, și la figurat, atunci când mama nu mai există, e o ruptură de Univers, de tot ce s-a întâmplat în viața mea.
E greu! E ceva de neexplicat! E un gol imens, tristețe profundă și plâng în fiecare zi! În fiecare zi plâng, îmi amintesc de dânsa… Sper că e la mai bine acolo unde e dânsa acum, am speranța asta, că este într-un loc bun și dacă Dumnezeu a decis acest lucru…', dezvăluie Marcel Pavel.
Copilăria săracă și-a pus amprenta decisiv asupra lui Marcel Pavel. Artistul recunoaște că lipsurile materiale pe care le-a îndurat l-au marcat semnificativ și i-au decis întreaga traiectorie a vieții.
„M-au marcat neajunsurile, aș vrea să dau uitării neajunsurile pe care le-am avut, sincer! Dar cred că acele lucruri, neajunsuri, m-au făcut să devin un om… și să fac ceva în viața aceasta!„, a mai declarat Marcel Pavel.
Aveam 12 ani, mă lua somnul și tata îmi dădea cu arcușul în cap'
Poveștile lui Marcel Pavel despre tatăl dur și nopțile în care el și frații lui erau treziți din somn pentru a studia muzica fac parte din viața cu bune și rele a talentatului cântăreț.
„Cântam împreună. Tată-mare cânta fără microfon, se stingeau lămpile, vorba aceea. Eu de la dânsul moștenesc forța aceasta interioară. Tata nu cânta cu vocea. Erau nunțile de câte trei zile și eu oboseam, aveam 12 ani, mă lua somnul și tata îmi dădea cu arcușul în cap să mă trezească, îți dai seama ce cucuie aveam. Dar a fost o lecție de viață! Și primii bani i-am dat bunicii mele, după ce a murit tată-mare', își amintește Marcel Pavel.
„A murit în fața mea și am rămas marcat pe viață!'
Marcel Pavel a avut un episod de coșmar care i-a marcat întreaga existență: bunicul lui iubit i-a murit în brațe pe când el avea doar 12 ani.
„A murit în fața mea și am rămas marcat pe viață! Dacă e de marcat ceva în copilărie, acest lucru m-a marcat. A murit în fața mea și l-am visat cred că vreo trei ani de zile întruna, am avut coșmaruri. A făcut infarct! Așezam niște lemne împreună pentru foc și a căzut în fața mea. Tragic! Și îl visam mereu cum cădea! Nu exista psiholog atunci, am rămas marcat! De atunci nu mai dorm bine eu de fapt…' spune Marcel Pavel.
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
