Detalii neștiute despre relația dintre Anastasia Lazariuc și Mihai Constantinescu. Au fost îndrăgostiți, dar n-au oficializat relația nici măcar în fața colegilor

 Dumba Gabriela
.

Anastasia Lazariuc și Mihai Constantinescu s-au iubit ca prieteni și s-au respectat ca și colegi de scenă, inițial, pentru ca mai apoi relația lor să treacă scena și să se transforme într-o poveste de dragoste pătimașă, fără ca vreunul dintre ei să-și dorească o căsătorie. În timp ce Mihai a declarat, la un moment dat, că Anastasia și-a dorit foarte mult să-i devină soție, artista, la rândul ei, a negat acest lucru, afirmând că, după moartea soțului ei, nu și-a mai dorit să se mărite vreodată.

Mihai Constantinescu, alături de fosta soție, Mihaela și Simona, ultima sa soțieMihai Constantinescu, alături de fosta soție, Mihaela și Simona, ultima sa soție

Anastasia Lazariuc și Mihai Constantinescu s-au cunoscut în urmă cu mulți ani, la Chișinău. El a ajutat-o să vină în România și au început să colaboreze pe plan muzical, chiar dacă au existat voci, la vremea aceea, care spuneau că este vorba mai mult de-atât. Una dintre cele mai cunoscute melodii lansate de cei doi este „Maria', piesă care a dat și numele albumului Anastasiei Lazariuc, lansat în 1994.

S-ar părea că idila lor ar fi debutat încă din vremea când Mihai Constantinescu era căsătorit cu Mihaela, femeia care i-a fost soție pentru 28 de ani, de altfel.

„Când am venit eu în Romania, am adus-o și pe Ileana. Sigur că Mihai m-a ajutat, m-a sprijinit pentru că nu știam pe nimeni aici și uite așa s-a creat o colaborare cu Mihai Constantinescu, publicului i-a plăcut și lucrurile au mers de la sine', a povestit cântăreața, la o emisiune Antena Stars, în urmă cu mai mult timp.

Relația lor s-a terminat brusc, după 14 ani de colaborare muzicală, și Mihai Constantinescu a declarat, ulterior, că Anastasia visa să se mărite cu el. La rândul său, căntăreața a negat vehement.

„E foarte urât din partea lui, pentru că nu s-a pus problema niciodată despre o căsătorie între noi. Eu, dacă mi-aș fi dorit să mă mărit, mă măritam, nu cu Mihai Constantinescu. Dar nu mi-am dorit acest lucru', a mai afirmat cântareața, acum în vârstă de 65 de ani.

„Ne-am despărţit de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, pentru că la un moment dat, ca în orice cuplu, noi am început să nu mai fim de acord cu anumite lucruri. Niciodată nu am vrut să mă mărit cu Mihai Constantinescu. Nu s-a niciodată problema să mă ceară de nevastă, el avea familie. Eu nu mi-am mai dorit niciodată să mă recăsătoresc după ce a murit soţul şi tatăl copiilor mei', a explicat Anastasia Lazariuc într-un alt interviu.

Mihaela Constantinescu a știut de idila lor

Mihaela a povestit, demult, pentru revista Tango că l-a prins pe artist în pat cu Anastasia Lazariuc. Amantlâcul devoalat de Mihaela Constantinescu ar fi avut loc în anul 1990. Fosta nevastă a mers acasă la el, de la aeroport, fără să îi mai ceară să o ia spre casă. Aceasta a găsit-o pe Anastasia pe patul ei când a ajuns acasă.

Femeia a povestit că lângă Anastasia, în pat, era și Mihai, somnoros. Mai mult, aceasta a și salutat-o pe amanta lui Constantinescu ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mihaela a mai spus că l-a văzut pe soțul ei extrem de fâstâcit, ca și cum era un elev prins cu tema copiată. Totodată, Mihaela a recunoscut că între fostul ei soț și Anastasia erau sentimente puternice, nu doar o noapte de amor.

„În acea zi s-a întâmplat ceea ce nu credeam să se întâmple vreodată. Iubirea noastră s-a dus. Ireversibil. A murit. Era 1990. Am realizat că Mihai, pentru prima oară de cînd ne cunoșteam, se îndrăgostise. El a iubit-o mult. El a adus-o în țară, i-a obținut cetățenia, a obținut casă pentru ea și copiii ei, s-a ocupat de cariera ei, Anastasia Lazariuc este ceea ce este astăzi pentru că a existat Mihai Constantinescu', a declarat în trecut fosta soție a lui Mihai Constantinescu pentru Tango.

Fostele mari iubiri ale lui Mihai Constantinescu, devastate de moartea artistului

De mai bine de 20 ani, Simona Secrier Constantinescu a fost femeia care a stat lângă Mihai până în ultima sa clipă de viață. Soția artistului a scris pe Facebook un mesaj emoționant, un rămas bun primit cu ochii în lacrimi de cei care au sperat până în ultima clipă la un miracol: „Iubirea ta este tatuată în inima mea. Drum lin, îngerul meu.'.

Mihaela Constantinescu, femeia care i-a fost soție lui Mihai Constantinescu timp de 28 de ani, i-a spus și ea adio printr-un mesaj sfâșietor, pe Facebook: „Dragii mei, Mihai a plecat. Îi voi plânge sufletul toată viața mea!'.

„Îl cunosc pe Mihai şi îl am în viaţa mea de 40 de ani. După părinţii mei, a fost omul pe care l-am iubit, pe care îl iubesc şi pe care îl voi iubi toată viaţa. A fost soţul meu, cel mai bun prieten al meu şi bărbatul care va trăi în inima mea până la sfârşitul zilelor mele… I-am fost alături lui şi Simonei, care a fost alături de el în aceste aproape 6 luni, clipă de clipă, de mai multe ori pe zi. Ne-am susţinut, am sperat, ne-am rugat. Am făcut totul cu iubire. Nu pot să vorbesc despre Mihai la trecut… Îmi este greu să vorbesc. Poate că mă încurc în vorbe, dar este un moment extrem de greu. A fost un om cu totul şi cu totul special. Un om foarte special!', a declarat Mihaela Constantinescu pentru „Răi Da Buni'.

Anastasia Lazariuc este și ea, extrem de tristă, că Mihai a plecat dintre noi, mult prea devreme.

„Sunt şocată, ştiu că se făcuse bine şi m-am bucurat pentru el şi familie. Condoleanţe! Nu îmi găsesc cuvintele. Îmi este greu să accept că Mihai nu mai este în viaţă. Un om minunat. Am petrecut atâtea turnee împreună… Ne aducem aminte doar în momente tragice… Cred că lumea şi publicul îl ştiu pe Mihai, a fost admirat, a avut succes. Este un om minunat. Un om de mare valoare. Un talent. Un prieten bun. Doresc să rămână în memoria oamenilor care l-au iubit şi îl vor iubi', a spus Anastasia Lazariuc la România TV. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton