Mandatul lui Barack Obama la Casa Albă se apropie de sfârşit, iar Michelle se gândeşte deja la cum va arăta viaţa ei după ce nu va mai fi Prima Doamnă a Americii.
În vârstă de 51 de ani, Michelle, fostă avocată, a vorbit în cadrul emisiunii lui Stephen Colbert despre viitoarea ei viaţă.
„Mi-e dor să pot deschide o fereastră', a mărturisit Michelle, care o dată instalată la Casa Albă a trebuit să respecte normele foarte stricte de securitate.
De asemenea, Prima Doamnă îşi doreşte să poată merge la cumpărături ca orice om simplu, fără ca acest lucru să presupună o mobilizare incredibilă de forţe.
Până când Michelle îşi va putea împlini aceste dorinţe, ea îşi îndeplineşte în mod conştiincios atribuţiile, iar apariţiile sale sunt extrem de rafinate. Recent ea a făcut senzaţie într-o rochie neagră, de prinţesă, când alături de soţul ei, l-a avut ca invitat pe preşedintele Chinei, Xi Jinping.
Michelle a ales o rochie semnată Vera Wang, care i-a lasat umerii la vedere şi i-a dar un aer foarte stylish. Barack Obama a fost la fel de elegant, iar cei doi au confirmat că sunt unul dintre cele mai glam cupluri celebre.
Foto: Hepta