Nutriționiștii ne sfătuiesc să respectăm regula celor trei mese principale pentru un stil de viață sănătos sau atunci când ne dorim să scăpăm de câteva kilograme. Însă, nu de puține ori, reușim să stricăm dieta prin gustările dintre mese și care, de cele mai multe ori înseamnă produse de patiserie, dulciuri sau chipsuri. Există, din fericire, și gustări sănătoase, cu puține calorii, care țin de foame și ne ajută în procesul nostru de slăbire.
„Pe lângă faptul că mâncăm o cantitate mai mare de alimente decât are nevoie organismul nostru, mai sunt alte motive importante pentru care ne îngrășăm ori nu reușim să slăbim:
- Avem un program cu mese dezorganizate în timpul zilei și mâncăm prea mult seara
- Mâncăm produse compulsiv cu prea multe calorii, chiar și atunci când nu avem nevoie și nu ne este foame
- Suntem sedentari, nu facem sport
- Alegem alimente fără valoare nutrițională, doar pentru a ne asigura senzația de sațietate
- Mâncăm haotic între mese, gustări nesănătoase, cu aport caloric considerabil', spune specialistul Irina Alionte.
„Iată câteva idei de gustări sănătoase, cu un conținut redus de calorii, pe care le poți include în dieta ta zilnică. Ia-le la birou de acasă ori cumpără-le din magazinul de lângă birou. Cu siguranță le găsești:
- Migdale, alune și nuci – sunt sănătoase și sățioase, însă crude, nu prăjite sau cu adaos de sare!
- Fructe uscate – Cele deshidratate dau senzația de sațietate până la următoarea masă. Însă o mână de fucte uscate este de ajuns, nu mai mult.
- Fructe proaspete – sunt sănătoase, pline de vitamine și pot fi consumate între mese, însă în cantități reduse, pentru că au destul de multe zaharuri naturale. O gustare sănătoasă poate include un fruct la alegere (un măr, o pară, o banană) sau poți opta pentru combinații de fructe și legume proaspete, consumate sub formă de smoothie. Nu depăși însă cantitatea de 200 ml și nu adăuga zahăr suplimentar.
- Iaurturi – în cantități mici (150-200 ml) și naturale, nu cu fructe, pentru că au zahăr adăugat. Poți opta și pentru o lingură de miere la final, dacă simți nevoia de dulce.
- Lapte cu cereale – Aceasta este una dintre gustările alese de multe persoane. E indicat să ai cereale integrale. În combinatie cu o cană de lapte, acestea aduc un aport de 200 calorii organismului.
Acestea sunt cele mai simple opțiuni pentru gustări sănătoase între mese. Nu exagera în ceea ce privește cantitățile pe care le consumi, evită-le pe cele care conțin zahăr adaugat și alege un meniu diversificat în fiecare zi', adaugă Irina Alionte.
Cel mai nou VIDEO