Ce probleme a avut Laura Cosoi cu a treia sarcină. De ce a fost nevoită să stea departe de fiicele mari, după ce a născut: „Am depistat că...” / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

Pe 23 iunie, Laura Cosoi a devenit mamă pentru a treia oară. În vara acestui an, actrița a adus-o pe lume pe Lara, cea de-a treia fiică. A născut tot natural, însă, spre deosebire de celalalte două sarcini, în primul trimestru a întâmpinat unele probleme, chiar dacă sarcina a fost una ușoară per total. Într-un interviu emoționant cu și despre familia ei, vedeta ne-a dezvăluit și de ce a fost nevoită să stea departe de fetele mari, după ce a născut.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Laura, și de data aceasta ai născut natural. Se spune că fiecare sarcină este diferită, bănuiesc că și nașterile la fel…

Da, a fost o sarcină un pic diferită, aș putea spune. În primul trimestru mi-a fost un pic mai rău, în sensul că mi-a fost greață față de celelalte două sarcini, dar a fost o sarcină foarte ușoară per total. Iar nașterea a fost la fel. Eu știu că sunt foarte multe femei care nasc greu, care au tot felul de complicații și care întâmpină tot felul de probleme și n-aș vrea să spun că nașterea naturală e un gest de bravură, pentru mine a fost ceva firesc. Eu nu pot să relatez o altă experiență decât cea pe care am trăit-o.

Laura-Cosoi_Viva_Deersphotoography-54-1Laura-Cosoi_Viva_Deersphotoography-54-1

Faptul că am fost la a treia naștere, că am făcut sport de performanță, că sunt un om căruia nu îi este frică de durere, că am fost foarte sigură pe mine, pe copil, am simțit că bebelușul s-a dezvoltat normal – toate lucrurile astea au fost așa ca o rețetă pentru această naștere, care a fost, repet, destul de ușoară.

Citește și: Laura Cosoi, primele imagini cu fiica ei cea mică, Lara:„Este copilul-muzică. De la început, de când era în burtică, am simțit…'. Cum a decurs botezul / EXCLUSIV

Citește și: Ce compromisuri au făcut în căsnicie Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean:„Mă enervez, el e mai coleric, eu încerc să…'/ EXCLUSIV

Citește și: Care ar fi motivul real al divorțului dintre Simona Halep și Toni Iuruc.Ce planuri de viitor au cei doi, separat

Citește și: Ce titluri regale vor primi copiii Prințului Harry și ai lui Meghan Markle, după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Ce probleme a avut Laura Cosoi cu a treia sarcină

Contracțiile au început cândva noaptea, în somn, pe la 6 dimineața deja erau mai tari, nu mai puteam să dorm… Pe la 8, organizam copiii să-i duc la creșă, la grădiniță, am făcut duș, am sunat moașa, m-am gândit dacă să mă duc la spital sau nu, iar pe la 9 aveam deja contracții regulate, foarte mari, de naștere. Am ajuns pe la 10 la spital și la 12.05 minute a venit pe lume Lara. Din momentul în care m-am urcat pe masa de nașteri, în 10 minute am născut, atât de repede s-a petrecut totul. Mi-a ajutat Dumnezeu și a fost cu noi acolo.

Cum au primit-o surorile pe Lara? Cum au fost primele zile când ați venit de la maternitate?

Când au văzut-o, îți dai seama că s-au bucurat foarte tare, mai ales Rita, care chiar înțelege. Vera se dă mai mult după Rita, ea fiind mai mică… În principal, Rita a fost cea care a sărit în sus și Vera s-a bucurat și ea alături de sora ei. Au primit și cadouri de la Lara, le-am adus câte-un lănțișor din aur cu o inimioară pe care scria numele lor, și ele îl poartă și acum la gât și spun tot timpul că e cadoul de la sora lor. Lara are și ea un lănțișor cu numele ei. Cumva, Rita fiind deja domnișoară, știam că o să se bucure la un astfel de cadou. Și cum Vera vrea, de multe ori, ce are și Rita, a fost la fel de încântată.

De ce a fost nevoită să stea departe de fiicele mari, după ce a născut

Cât depre primele zile… Sâmbătă am adus-o pe Lara de la maternitate, iar duminică Vera a făcut febră. A stat cu febră vreo trei zile și am depistat apoi că are herpangină – a fost o epidemie prin grădinițe și prin creșe – și a luat și Rita, și uite-așa a trebuit să stau departe de ele, ca să nu ajungă să facă și Lara. Nu a făcut, slavă Domnului!, a fost foarte bine, dar îți dai seama că, în momentul în care ai copii acasă, nu mai e mediul ăla steril și trebuie să te adaptezi din mers, să nu intri în panică.

Îmi amintesc acum că era destul de multă agitație când am venit cu Lara… Eu eram super liniștită la maternitate, iar când am ajuns acasă era un haos, toată lumea vorbea încontinuu, o măsurau, îi puneau mâna pe degețele, i le pupau, o pupau pe gură. Deci îți dai seama, veniți de la creșă… Ce COVID, ce viruși? Dar slavă Domnului că e totul în regulă, fetițele sunt bine și sănătoase, și n-am avut probleme până acum.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE SEPTEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Deers Photography, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton