Cătălin Botezatu, despre copilăria lui: „Dădeam vina pe mama că era foarte rea cu mine. Mâncam bătaie”

 Miniosu Alexandra
.

Cătălin Botezatu a scos la iveală câteva detalii neștiute despre copilărie. Acea perioadă i-a fost marcată de duritatea mamei sale, care și-a dorit întotdeauna să învețe bine. Amintindu-și de acele vremuri, designer-ul o numește, în glumă, „căpitanul', deoarece mai încasa câte o bătaie în adolescență, atunci când se distra cu prietenii și consuma alcool. Iată confesiunea vedetei!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Cătălin Botezatu a dezvăluit câteva neștiute despre copilărie. Conform spuselor sale, a avut parte de o educație drastică și foarte spartană. În familia lui, mama era cea dură, care-l punea de fiecare dată la punct, iar tatăl cel permisiv. Creatorul de modă a recunoscut fără nicio reținere că, uneori, mai „mânca' bătaie, mai ales atunci când venea beat de la chefuri.

catalin-botezatu-8-1catalin-botezatu-8-1

Cătălin Botezatu e acum unul dintre cei mai apreciați designeri din România, cu succes și peste hotare, însă puțină lume știe cum a arătat copilăria lui. Fostul jurat de la Bravo, ai stil! provine dintr-o familie cu posibilități financiare și a avut parte de o educație drastică, mai ales din partea mamei lui.

Citește și: Ce relație există între Gabriela Prisăcariu și Cătălin Botezatu:„Dani Oțil știe de idila noastră'

Citește și: Ce a făcut Cătălin Botezatu cu primii bani câștigați, la vârsta de 18 ani:„Cine venea la mine zicea wow!'

Citește și: Gheorghe Gheorghiu ar petrece o noapte pasională cu Oana Sârbu:”E dulce și specială”

Citește și: Ce mesaj a primit Mădălina Ghenea de la Maye, mama lui Elon Musk.Sunt prietene de mulți ani

Cătălin Botezatu, detalii neștiute despre copilărie

În cadrul unui interviu, designerul a mărturisit că mama lui nu l-a îndrumat niciodată către sport, ci doar către carte, din dorința de a învăța bine. Cătălin Botezatu a urmat un liceu de matematică-fizică, secție matematică-fizică.

„Copilăria mea nu a fost cine știe ce… Provin dintr-o familie super, super ok, cu posibilități financiare, dar am avut o educație foarte spartană, foarte drastică. Ceea ce a însemnat formarea mea ca om și atunci fiind copil nu înțelegeam, dădeam vina pe mama mea că era foarte rea cu mine și că era mult prea severă.

(…) Mama nu avea cultura asta să mă lase să fac sport, la ea era carte și iar carte. Am făcut un liceu de matematică-fizică, secție matematică-fizică, am dat treapta întâia, treapta a doua, erau doar 36 de locuri, bătălie… mai rău ca la o facultate în zilele noastre. Trebuia să intru și cu notă mare că nu era așa să intru cu cinci și gata. Nu, că ne făceam de râs dacă luam notă mică', a declarat Cătălin Botezatu pentru Fanatik.ro.

„Mâncam a doua zi bătaie'

Cătălin Botezatu susține că nu și-a trăit adolescența după cum a vrut, din cauza fricii pe care i-o purta mamei lui. Designerul își amintește și acum că atunci când mergea la petreceri și bea, când ajungea acasă „mânca' bătaie.

„Nu aveam cum pentru că era acasă căpitanul, n-aveam ce să fac, mama adică. Că tata a fost foarte permisiv cu mine, ca băieții eram așa, ne înțelegeam. Bine îmi mai spunea: ‘Ai grijă că te bate mă-ta!. Mai mergeam la petreceri, mai beam. (…) Uneori plecam mangă, nu vrei să știi de câte ori am ajuns acasă în patru labe și am dat la boboci prin toată casa. Și mâncam a doua zi o bătaie', a adăugat el.

Cătălin Botezatu, adevărul din spatele pozelor din mediul online

La fel ca în cazul multor utilizatori de pe rețelele de socializare, viața lui Cătălin Botezatu e văzută ca fiind perfectă. Însă, recunoaște el, viața adevărată e, de fapt, una dură pentru o persoană publică.

„Haos! Nu vă uitați la ce înseamnă Instagram, internet, e un fake! Instagram-ul este un fake, la noi toți, nu numai la mine. Normal că n-am să pot pune pe Instagram niciodată o poză în care plâng. Pe Instagram punem poze frumoase, punem poze retușate, nu eu, cred că rar am folosit niște filtre, poate când eram prea obosit. Dar viața adevărată este una dură pentru o persoană publică', s-a mai confesat designerul.

Sursă foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton