Ben Affleck și Jennifer Garner au divorțat... în sfârșit!

La trei ani după ce și-au anunțat despărțirea, în sfârșit a venit și vestea pe care o aștepta fiecare dintre susținătorii ambilor actori – Ben Affleck și Jennifer Garner au divorțat. Cu toate acestea, cei doi foști soți au trei copii, așa că drumurile lor nu se vor despărți de tot!

Jennifer și Ben, în 2003, pe vremea când erau fericiți…

Ben Affleck și Jennifer Garner au divorțat, deși mulți ani au fost una dintre cele mai invidiate perechi de la Hollywood. În ochii celor mai mulți, au fost cuplul perfect – tineri, frumoși, actori de succes și părinții a trei copii. Ce-și puteau dori mai mult? În aparență, nimic, însă și viața lor a fost, multă vreme, tot o aparență… În pofida faptului că avea probleme cu alcoolul încă din tinerețe și era un împătimit al jocurilor de noroc, Jennifer l-a iertat de nenumărate ori pe Ben și a încercat să-l susțină din răsputeri. I-a trecut cu vederea până și infidelitățile, însă la un moment dat a simțit că e inutil și, acum câteva luni, s-a retras dintr-o căsnicie ce nu ducea nicăieri.

Ben Affleck, alături de Jennifer Garner și cei trei copii ai lor.

Ben Affleck, alături de Jennifer Garner și cei trei copii ai lor.

Ben Affleck și-a refăcut viața imediat după despărțirea de Jennifer

Deși după introducerea acțiunii de divorț Ben s-a grăbit să-și refacă viața, acesta afișându-se fără probleme în public cu noua lui iubită, producătoarea Saturday Night Live, Lindsay Sokus, în timp ce soția lui a ales să ia o pauză binemeritată și să nu dea apă la moară presei, preferând să iasă cu prietenele. Apoi, Ben s-a despărțit de Lindsay și și-a găsit o iubită mult mai tânără și cu un nume… incitant – Shauna Sexton (22), un model Playboy. La scurt timp după aceea, actorul a ajuns la dezalcoolizare pentru a treia oară, iar alături i-a fost nimeni alta decât Jennifer!

Ben și Lindsay Shookus, fosta lui iubită, pe care a părăsit-o pentru un model Playboy.

Definitivarea divorțului a durat trei ani

Acum, coșmarul lui Jennifer a luat sfârșit, cel puțin din punct de vedere legal. Deși erau despărțiți de trei ani, Ben Affleck și Jenniffer Garner au divorțat în mod oficial abia acum. Documentele semnate de judecător statuează faptul că cei doi foști soți vor împărți custodia celor trei copii ai lor – Violet (12), Seraphina (9) și Samuel (6). Cei doi părinți vor trebui să se consulte reciproc cu privire la problemele ce țin de educația, sănătatea și binele copiilor lor și, de asemenea, sunt obligați să meargă, timp de 6 luni, la un terapeut specializat în co-parenting. Evident, doar în cazul în care Ben nu ajunge iar la dezalcoolizare…

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton