Adele s-a despărțit de soțul ei, după trei ani de căsnicie! Îi lasă o avere de 90 de milioane de dolari!

 Oana Pantazi
.

Încă o despărțire zguduie showbizul de peste Ocean – artista Adele și soțul ei, Simon Konecki, s-au despărțit după trei ani de căsnicie și opt ani de relație, vestea fiind confirmată chiar de către reprezentanții acesteia.

Adele și Simon Konecki

Deși au format un cuplu încă din 2011 și au un fiu împreună, Adele și partenerul ei, omul de afaceri Simon Konecki s-au decis să meargă pe drumuri separate. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru fanii artistei, care îi considerau cuplul perfect. Artista a devenit mamă în anul 2012, însă cei doi s-au căsătorit abia în 2016, după cinci ani de relație, în cadrul unei ceremonii secrete, Adele confirmând vestea mariajului abia un an mai târziu, în timpul discursului de acceptare la Premiile Grammy.

Adele, în 2012, când era însărcinată cu băiețelul ei și al lui Simon.

Opt ani de relație, doar trei de căsnicie…

Tot în 2017, în timpul unui concert în Australia, înainte de a cânta melodia Someone Like You, artista le-a făcut fanilor o confidență: „Încercam să îmi amintesc ce simțeam la începutul relației care a fost inspirația acestei melodii. Pentru că pe cât de rea poate să fie o despărțire și dureroasă și oribilă și supărătoare, acel sentiment când te îndrăgostești prima dată de cineva este cea mai frumoasă senzație și sunt dependentă de acea emoție. Evident, nu mai pot trece prin acele sentimente pentru că acum sunt căsătorită”.

Şi iată că, din păcate, cercul s-a închis, Adele și Simon Konecki ajungând la despărțire, la doar trei ani de la căsătorie… Un mesaj scurt și sec din partea reprezentanților artistei a venit să pună capăt oricăror speculații ulterioare: „Adele si partenerul ei s-au despartit. Vor continua sa-si creasca impreuna fiul cu iubire. Ca intotdeauna, ei doresc sa le fie respectata intimitatea. Nu vor mai fi alte comentarii”. Reprezentanții artistei au mai declarat că, în pofida separării, perechea este decisă să-și crească fiul, pe Angelo (6), împreună, cu dragoste.

 

Foto: Hepta

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton