„Așteptați jihadul atunci”. Reacția lui Marius Elisei după ce Oana Roman a spus că el nu se mai ocupă de creșterea fiicei lor, după despărțire

 Calin Maria Bianca
.

Reacția lui Marius Elisei după ce Oana Roman a spus că el nu se mai ocupă de creșterea fiicei lor, după despărțire. Recent, vedeta a postat pe pagina ei principală de Instagram mai multe aspecte din viața ei, care o deranjează în prezent. În primă fază a făcut referire la sora ei, Catinca Roman, pe motiv că nu și-ar vizita mama, iar apoi a trecut la fostul ei soț. Fără a ezita, Oana Roman l-a acuzat pe tatăl fiicei sale că nu se mai ocupă de creșterea copilului pe care-l au împreună, după despărițire. Iată cum a reacționat Marius Elisei când a auzit aceste lucruri!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Reacția lui Marius Elisei după ce Oana Roman a spus că el nu se mai ocupă de creșterea fiicei lor, după despărțire . Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Oana Roman și Marius Elisei și-au spus defintiv 'adio'. În urmă cu mai bine de doi ani, cei doi au ajuns să divorțeze, însă mai apoi și-au mai dat o șansă de dragul fiicei pe care o au împreună. Lucrurile au mers bine însă până într-un anumit punct. De data aceasta, însă, nu și-au mai putut salva relația și s-a ajuns la vorbe grele între ei.

oana-roman-1-1oana-roman-1-1

Oana Roman a dezvăluit mai multe lucruri din intimitate, de pe vremea când formau un cuplu, însă nu s-a oprit doar aici. Recent, vedeta a făcut public faptul că fostul ei soț nu are timp și nici posibiltatea să o vadă pe fiica lor. Mai mult decât atât, a spus că nu contribuie cu nimic la creștere copilului pe care-l au împreună, ceea ce nu i se pare deloc normal. De asemenea, în final, a spus clar că nu mai există niciun fel de comunicare între ei.

Citește și: „Am eșuat lamentabil în relația cu soțul meu. Am pierdut timp, ani, nervi și liniște'. Oana Roman regretă că nu a încheiat mai devreme relația cu Marius Elisei

Citește și: „Pentru orice ieșire trebuia să mă justific'. Oana Roman, declarații neașteptate după despărțirea de Marius Elisei

Citește și: Roxana Hulpe a publicat prima imagine cu fiica ei nou-născută

Citește și: Deea Maxer recunoaște că s-a neglijat, după 15 ani de mariaj cu Dinu Maxer

Reacția lui Marius Elisei după ce Oana Roman a spus că el nu se mai ocupă de creșterea fiicei lor, după despărțire

Marius Elisei nu a observat ceea ce a scris fosta lui soție pe rețelele de socializare, explicând că nu își mai pierde timpul făcând astfel de lucruri, dar și fiindcă nu vrea să se încarce cu diferte probleme. Ei bine, totuși, după ce a aflat ceea ce a spus despre el, ironic fiind, a explicat că-l 'bufnește râsul'. Fostul soț al Oanei Roman a precizat că nu înțelege ce a vrut să transmită, de fapt. De asemenea, a spus că este fix treaba ei ceea ce spune sau postează și că nu-l afectează cu nimic.

'Nu am observat ce a scris pe Instagram. Nu am stat să citesc că nu vreau să mă mai încarc cu nimic. Mă bufnește și râsul, mă rog, e treaba ei, să spună ce vrea, să scrie ce vrea, ea scrie, ea răspunde. Ea știe de ce a scris chestia asta!', a spus Marius Elisei, în exclusivitate pentru Spynews.ro.

Marius Elisei: 'Așteptați jihadul atunci'

Marius Elisei nu s-a oprit doar aici cu declarațiile și cu ironiile. Tot într-o notă ironică a spus replica fostei sale, și anume aceea de a 'aștepta jihadul'. Mai mult decât atât, a explicat că Oana Roman este cea care trebuie să explice ceea ce a vrut să spună, argumentând că el vorbește destul de des cu fiica sa la telefon. Totodată, a mărturisit că nu înțeleg de ce fosta lui soție alege să spună totul pe rețelele de socializare și nu le spune direct persoanei asupra căreia se adresează sau cu care are o problemă de rezolvat.

'Așteptați jihadul atunci. Ea ar trebui să răpundă, să zică exact ce a vrut să spună. Nu am ce să zic! Vorbesc la telefon cu ea, normal (n.r. cu fiica). Întrebați-o pe ea de ce scrie chestiile astea. De ce să stai să scrii totul pe rețelele de socializare?', a continuat Marius Elisei.

Ce a spus Oana Roman despre Marius Elisei

Ei bine însă, pentru cei ce nu au văzut încă ceea ce postat Oana Roman despre Marius Elisei și despre sora ei, Catinca Roman, noi avem declarațiile ei. Vedeta nu a avut o problemă doar cu faptul că fostul ei soț nu se mai preocupă de educație fiicei lor, ci și că sora ei nu a trecut pe la mama lor de mai bine de 6 luni de zile.

Totul bine! Marius mi-a spus că va avea grijă și timp să se vadă cu Isa când se va stabiliza. Deocamdată nu are timp. Nici posibilitate să o vadă. Nici să contribuie cu nimic la creșterea ei. Din punctul meu de vedere orice comunicare s-a încheiat.', a spus Oana Roman pe pagina sa de Instagram.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton