Prin ce greutăți a trecut Fuego la începutul carierei sale: „Nu pot să uit. De multe ori, nu aveam bani să cumpar...”

 Calin Maria Bianca
.

Prin ce greutăți a trecut Fuego la începutul carierei sale. Fuego a trecut prin clipe grele la început de carieră. Deși acum este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști, pentru a ajunge în acest punct a avut multe de îndurat. Cântărețul a vorbit pe larg despre perioada mai puțin plăcută din viața lui. Fără a se sfii, a explicat cum a trecut peste, dar și cine i-a fost alături în tot acest timp.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Prin ce greutăți a trecut Fuego la începutul carierei sale. Fuego a trecut prin clipe grele la început de carieră. Îndrăgitul artist este unul dintre puținii oameni de pe micile ecrane care a ajuns sus doar prin propriile puteri. Încă de mic, Fuego a știut ceea ce își dorește, astfel că, cu pași mici, a ajuns să fie iubit de toată lumea.

fuego-9-1fuego-9-1

Începuturile sunt grele pentru oricine, însă atunci când ai un ajutor, totul este mai ușor. Din nefericire, Fuego este unul dintre artiștii care au reușit să urce pe scenă și să aibă în prezent concert după concert fără ajutorul nimănui. Ba mai mult, a precizat că pe plan financiar stătea foarte rău, încât de multe ori nu avea bani de bilet la tramvai.

Citește și: Ce bea Fuego pe stomacul gol, în fiecare dimineață:”Este secretul meu de jumătate de an”

Citește și: Fuego și-a împodobit bradul de Crăciun:'Știu că pare șocant, dar…'

Citește și: Britney Spears suferă de o boală gravă:„Nu există niciun leac în afară de Dumnezeu'

Citește și: Adriana Bahmuțeanu își dorește încă un copil, la 48 de ani:”O să fiu gravidă la nuntă!”

Prin ce greutăți a trecut Fuego la începutul carierei sale

Fuego a declarat recent în exclusivitate la Antena Stars faptul că la vârsta de 20 de ani, banii erau o mare problemă pentru el. Cu un talent artistic bine definit, artistul trebuia totuși să se țină de studii. Cheltuielile erau extrem de mari, iar pentru a face față, părinții lui îndurau destul de multe.

Eu când am fost la început de drum, acum 20 și ceva de ani nu mi-a întins nimeni o mână de ajutor, m-am descurcat singur doar cu ce mi-au dat mama și tata de acasă, mi-ai băgat și niște bănuți lunar în buzunar ca să pot să stau la studii în București.

De multe ori în tramvai poate nu aveam bilet cumpărat ca nu aveam bani să cumpar acel bilet să ma duc de la Bucur Obor unde stăteam in gazda până la I.L. Caragiale unde studiam. Eu nu pot sa uit aceste vremuri pentru ca au foste grele.', a declarat Fuego, în exclusivitate, la Antena Stars, potrivit SpyNews.ro.

Fuego: 'De fiecare data încerc sa-i fac pe oameni sa uite de problemele pe care le au'

Fuego se poate declara în acest moment al vieții un om împlinit. De-a lungul carierei a reușit să își îndeplinească toate dorințele, iar acum se bucură de fiecare clipă. Artistul este conștientă că problemele de atunci l-au întărit și l-au făcut cine este astăzi. Mai mult decât atât, fiindcă știe cât de greu e să nu ai ajutor, încearcă să facă oamenii să uite de necazuri când îl ascultă și le cântă.

'De fiecare data încerc sa-i fac pe oameni sa uite de problemele pe care le au. Nu cred ca există un om care sa nu aibă probleme. Mie mi-a zis ceva mama când eram copil: Ciprian, când iesi pe usa din apartament trebuie sa ai zâmbetul la purtător, dacă tu in ziua respectiva faci un om sa zâmbească atunci te poți simti împlinit.

Cu toții avem probleme, rate la bănci și momente dificile. Eu când uit pe scena uit de toate necazurile, supărările și lucrurile la care nu vreau sa ma gândesc.', a declarat Fuego la Antena Stars, potrivit SpyNews.ro.

Obiectul pe care Fuego îl poartă peste tot

A muncit pentru ceea ce este astăzi și pentru tot ce are, însă asta nu înseamnă că nu crede în noroc. Fuego este de părere că de multe ori în viață nu reușea dacă nu era un om norocos. Nu, nu crede în superstiții, ci în părinții lui ca fiind cei care mereu îi vor binele. Pentru a fi mereu alături de el, artistul are un medalion cu ei și îl poartă oriunde s-ar duce.

Am un medalion foarte rotund pe care îl deschid și acolo sunt părinții mei si ii port in permanenta cu mine in geanta. Îmi aduc o stare de bine, o stare pozitivă si de fiecare data când il port îmi aduce bine. Îmi port eu altfel.', a mai mărturisit Fuego.

Sursă foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton