Nicole Cherry își botează fetița și se mărită, azi: „Avem 300 de invitați”

 Borcilă Andreea
.

Nicole Cherry își botează fetița și face cununia civilă, în aceeași zi. Cântăreața este în culmea fericirii, iar asta pentru că va avea parte de cele mai importante evenimente din viața ei, toate într-o singură zi. Totul a fost deja organizat, iar artista, împreună cu iubitul ei, Florin, vor fi protagoniștii celor mai frumoase două povești ale vieții lor. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Pentru Nicole Cherry, ziua de 19 mai 2022 este una foarte importantă, pe care nu o va uita niciodată. Astăzi, artista își va boteza fetița, pe Anastasia, fiind o mamă tare mândră de copilul ei. Tot în aceeași zi, vedeta și Florin, iubitul ei, își vor uni destinele în fața ofițerului de stare civilă și vor spune, din tot sufletul, „Da!'. 

nicole-cherry-5nicole-cherry-5

Este ziua cea mare pentru Nicole Cherry, care a organizat, în aceeași zi, două evenimente importante. Botezul fiicei ei, Anastasia, și cununia civilă cu Florin, primul bărbat din viața artistei, cu care și-a dorit să-și întemeieze o familie. Prietenii apropiați și familiile lor se vor bucura alături de cei doi proaspeți căsătoriți.  

Citește și: Mamă la doar 22 de ani, Nicole Cherry își mai dorește un copil:”Să fie băiat…”

Citește și: Cum arată fiica lui Nicole Cherry la patru luni.Imagini inedite cu micuța Anastasia

Citește și: Laurențiu Reghecampf, primele declarații după ce a devenit tată a treia oară:”Toată lumea este bine. Totul perfect”

Citește și: Taraful din Clejani, alături de Johnny Depp în scandalul cu Amber Heard:„I-am zis lui Ioniță să-l sune și să-i spună că…'

Nicole Cherry își botează fetița și se mărită, azi

Nicole Cherry are un dublu eveniment. Astăzi, 19 mai 2022, își botează fetița, pe Anastasia, apoi se va căsători civil cu Florin, iubitul artistei. Cei doi vor spune „Da!' în fața ofițerului de stare civilă și vor deveni, oficial, soț și soție. Cea mai bună prietenă a lui Nicole Cherry, Mălina Avasiloaie, a povestit, pentru Antena Stars, tot ce se întâmplă în spatele pregătirii celor două evenimente. 

„Avem emoții mari pentru Nicole, pentru Florin, care o să fie nașii noștri. Micuța Anastasia este o delicioasă și o frumoasă foc. Atâta îmi doresc, să nu plouă.

I-am zis lui Nico să fac o rugăciune pentru ea pentru că știu cât și-a dedicat timp pentru organizarea evenimentului ca să fiecare evenimente acolo la limită. Mi-ar părea rău să știu că-i strică vremea evenimentul', a spus Mălina Avasiloaie.

Nicole Cherry, petrecere cu 300 de invitați

Vedeta a apărut într-o rochie albă, spectaculoasă în parte de sus. Penele au atras atenția tuturor.

Petrecerea va avea loc într-un local din Bolintin-Vale, sala de evenimente aparținând familiei Bădălău. Nicole are mari emoții pentru această zi importantă din viața ei și speră ca totul să iasă așa cum și-a imaginat: „eu zic că am făcut cele mai bune alegeri și după gustul nostru. Noi suntem extrem de mulțumiți. Sunt mega entuziasmată. E cea mai frumoasă locație la ora actuală și am văzut multe. Avem invitate cam 300 de persoane. Vor fi emoții multe. Eu zic că o să fie super', a declarat Nicole Cherry pentru Click.ro.

Prietena cea mai bună a lui Nicole Cherry: „Nunta o lasă și ei la anul'

Prietena lui Nicole Cherry a spus că invitații de la eveniment sunt prietenii apropiați și familia tinerilor părinți. Mălina Avasiloaie a declarat că petrecerea artistei este un prilej bun pentru aceștia să se distreze. Cât despre nunta religioasă, s-ar putea să aibă loc pe viitor. 

„Avem chef de distracție, că n-am ieșit de mult timp. Suntem, oricum, în anturaj cu prieteni, cu familie și știm cum decurg petrecerile. Va fi botez plus cununie, nunta o lasă și ei la anul', a declarat prietena lui Nicole Cherry pentru sursa citată. 

Nicole Cherry a devenit pentru prima dată mamă

Nicole Cherry a devenit mămică pentru prima dată pe 27 noiembrie 2021, cu câteva zile înainte de a împlini 23 de ani. Vedeta a anunțat vestea pe contul ei de Instagram: „a venit prințesa”, a scris Nicole în dreptul imaginii cu Anastasia, toată înfășată în roz.

Cu doar o lună înainte de a naște, artista a fost cerută de soție de iubitul ei, Florin. Cântăreața și Florin Popa sunt împreună de mai bine de trei ani și se cunosc de mai bine de șapte. Florin are o afacere cu telefoane mobile și deține un magazin GSM. Tatăl artistei a fost cel care le-a făcut cunoștință, iar mai departe relația dintre cei doi a decurs foarte natural.

Sursă foto: Facebook, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton