Deși, imediat după Megxit, au apărut speculațiile că mariajul dintre Meghan Markle și Prințul Harry nu va mai rezista mult, iată că încep să apară vești surprinzătoare. După câte se pare, Ducii de Sussex sunt pregătiți să-și mărească familia!
Meghan Markle și Prințul Harry au scăpat de sub tutela familiei regale și deja încearcă să ducă o viață normală în Canada, alături de fiul lor Archie. Din păcate, acest lucru nu va fi posibil în totalitate, cel puțin atât timp cât cei doi vor constitui un subiect suculent pentru presă. Cu toate acestea, departe de rigorile de la Buckingham, Prințul Harry și Meghan Markle se simt mult mai în largul lor și, după câte se pare, sunt pregătiți să-și mărească familia.
Cel puțin așa susține Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana, care îl cunoaște pe Prințul Harry din copilărie și care sprijină din plin decizia celor doi Duci de Sussex de a-și recupera viețile. Iar acesta susține cu tărie că, după ce au renunțat la statututul de membri seniori ai familiei regale, Prințul Harry și Meghan Markle vor deveni din nou părinți cât de curând.
„Meghan este o femeie independentă”
Fostul majordom al Prințesei Diana a respins din start orice speculație cu privire la faptul că decizia luată de cei doi le-ar fi înstărinat mariajul. De fapt, Burrell este convins că acest lucru îi va apropia și mai mult:
Meghan și Harry sunt foarte puternici. Meghan este o femeie independentă, care gândește cu propria minte. Poate părea că îl manipulează pe Harry, dar nu e așa! Nu am niciun dubiu că iau toate deciziile împreună și că vor avea încă un copil foarte curând, a declarat Paul Burrell.
Fostul majordom a mai spus că Harry și Meghan „trebuie să accepte să fie fotografiați de paparazzi”, pentru că „nu pot avea în totalitate o viață privată”. Paul Burrell a mai spus că Moartea Prințesei diana a avut cu siguranță legătură cu decizia luată de Harry după ce a devenit părinte la rândul său.
Harry era prea tânăr ca să accepte că mama lui s-a stins din viață – asta i-a frânt inima. De atunci, viața lui s-a schimbat, iar acest lucru l-a făcut să se transforme în tânărul pe care îl vedem astăzi. Este furios și uneori se manifestă față de mass-media și față de familia regală. Dar este o persoană cu picioarele pe pământ. Și are talentul mamei lui de a atinge sufletele oamenilor într-un mod unic a mai spus fostul majordom al Dianei.
La finalul interviului, acesta a concluzionat: „Nu au nevoie de ei și nu le vor simți lipsa (n. red. familiei regale). Vor fi liberi. Își vor primi viețile înapoi”, a mai spus acesta.
Foto: Hepta, Profimedia