Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, și-a sfătuit adepții și pe călugării din mănăstirile budiste din China să incanteze „Tara Mantra”, pentru că această rugăciune este benefică în lupta contra răspândirii coronavirus.
Dalai Lama și-a sfătuit adepții să incanteze mantra „Tara Mantra' pentru a lupta cu noul coronavirus descoperit în Wuhan, China, aflat la originea epidemiei care a ucis, până acum, 132 de persoane și infectat, în total, aproape 6.000 de oameni, potrivit hindustantimes.com.
Persoanelor care au fost deja infectate, liderul budiștilor le-a transmis să incanteze „Om tare tuttare ture Soha', pentru liniștea sufletului.
„Om Tare Tuttare Ture Soha' este considerată una dintre cele mai frumoase rugăciuni budiste din lume, care îi eliberează de stres, anxietate și gânduri negative pe cei care o rostesc sau doar o ascultă.
Tara este o zeitate a meditației și multe practici tibetane o au în centrul lor. Tara este o Bodhisattva (n.r. este o persoană care își asumă durerea reîncarnărilor și a existenței; el nu urmărește eschivarea din fața suferinței, ci dimpotrivă, înfruntarea ei directă și depășirea ei) a compasiunii și a acțiunii, de formă feminină, dar este invocată și pentru dezvoltarea sinelui interior, potrivit Garbo.ro.
Tara mai este cunoscută și că o reprezentare a salvării și a protecției, mama eliberării', cea care își pleacă urechea la plânsetele și suferințele noastre cu scopul de a ne ajuta și a ne elibera de nefericire. În hindusă, Tara înseamnă stea'.
Versurile acestei mantrei Om Tare Tuttare Ture Soha' ar putea fi traduse Om! O, Tara! Te rog fierbinte, O, Tara! O, cea grabnic ajutătoare, îți urez bun venit!'
Pe de altă parte. Om' este sunetul Universului și este considerat a fi unul dintre cele mai cunoscute și liniștitoare sunete din lume.