Pe 16 octombrie, Gabi Luncă ar fi împlinit 84 de ani, iar cele trei fiice ale sale, Rebeca, Estera și Sara, au decis să îi onoreze amintirea într-un mod emoționant. La fel cum obișnuiau să o facă de ziua ei de naștere. De data aceasta însă, va fi un prilej de comemorare și de pioasă aducere aminte.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Regina muzicii lăutărești, Gabi Luncă, a încetat din viață, pe 2 aprilie 2021, lăsând în urmă trei fiice și un fiu îngenuncheați de durere. Pe 16 octombrie, regretata artistă ar fi împlinit 84 de ani și chiar dacă nu îi vor mai putea face surprize mamei lor, așa cum obișnuiau, fiicele artistei au luat decizia de a le onora memoria părinților lor – Gabi Luncă și Ion Onoriu – într-un mod emoționant.
Gabi Luncă, omagiată de cele trei fiice
La un an și jumătate de la moartea reputatei artiste de muzică lăutărească Gabi Luncă, cele trei fiice ale sunt pregătite să-și comemoreze mama chiar de ziua ei, pentru că Gabi Luncă ar fi împlinit, pe 16 octombrie, 84 de ani. Chiar dacă în credința pentiscostală nu se fac parastase, fiicele artistei nu vor lăsa momentul să treacă neobservat. Mai mult, Rebeca a dezvăluit că intenționează să organizeze un festival Gabi Luncă și are în plan construcția unui azil.
Citește și: Drama lui Gabi Luncă. Cântăreața a suferit de cancer, iar primul copil i-a murit în ziua când a fost botezat
Citește și: Scandal după moartea lui Gabi Luncă.Ce propunere a primit familia artistei
„Mama este comemorată zilnic de mine și surorile mele, Estera și Sara. În fiecare zi, seara, vorbim de dânsa, ne amintim, plângem sau zâmbim cu drag când ne amintim diferite momente. În cazul meu, recunosc cu mândrie că nu e zi și noapte în care să nu o plâng. Am multe planuri de viitor pe care am să le fac în cinstea și memoria părințiilor mei. În viitorul apropiat vom organiza un festival Gabi Lunca și Ion Onoriu, pentru că ai mei ne-au lasat o moștenire muzicală, nemuritoare. Demnă de toată cinstea!
Am în lucru bustul tatălui, mai sunt de pus la punct mici retușuri. Bust ce va fi amplasat într-un parc din sectorul 1. De îndată ce actele, autorizațiile îmi vor fi gata, vom demara și construcția azilului pe care intenționez să îl ridic. Deocamdată funcționez lent. Îmi e și teamă să mă mai pronunț, pentru că efectiv nu îmi găsesc puterea să pornesc la lucru.
La noi, în credința penticostală, nu este cu parastas, pomană. Așa că o vom comemora exact cum mama și-ar fi dorit. Din păcate, nu mai este printre noi să o sărbătorim cum o făceam în alți ani, dar din fericire ne sunteți alături, ca să o pomenim cu drag, a declarat Rebeca Onoriu pentru Fanatik.
Ce surprize îi făceau fiicele artistei de ziua ei
Relația dintre Gabi Luncă și cele trei fiice ale sale a fost un specială, iar de zilele sale de naștere artista avea parte de surprize dintre cele mai inedite – de la focuri de artificii, panouri publicitare și poze cu ea în tot Bucureștiul, la cumpărarea unei stele pe cer din constelația Carul Mare Vip. REbeca, Estera și Sara avea grijă ca mama lor să fie răsfățată la fiecare aniversare.
„De poveste! Nu spun sub formă de laudă și mândrie, dar mă bucur că zilele de naștere ale mamei erau motiv real de sărbătoare! Nu este ceva pe pământ posibil să fi gândit și să nu îi fi făcut. I-am pregătit mamei surprize demne de poveste. Implicam toată familia. Am purtat ținute cu pozele dânsei, tricouri cu mesaj La mulți ani Gabi Luncă!
.
Am căutat să găsim efectiv cele mai inventive idei. Am oprit circulația în stradă, se oprea lumea pentru poze și filmări. În ultimii ani, mii de mesaje primea mama. Fie în mediul online pe pagina mea de facebook, mesaje pe care i le citeam pe rând, fie telefonice. Era sunată de toți prietenii din toată țara și din străinătate. Plus că presa scria de sărbătoarea noastră, de ce spectaculos petreceam. Televiziunile o invitau la emisiuni sau difuzau materiale din ziua respectivă cu momentele noastre. Chiar se simțea sărbătorită. Încă de la prima oră! Casa plină de flori, telefonul suna încontinuu plus vizite multe. Iar seara… urma surpriza mea! Vis!„, a mai dezvăluit Rebeca pentru sursa citată.