Drama neștiută a actriței Vero Căliman alias Fetița Zurli, cum o știu toți copiii: "Tatăl meu a murit când aveam 7 ani și..."

 Dumba Gabriela
.

Actrița Vero Căliman îi dă viață Fetiței Zurli, cel mai iubit personaj din Gașca Zurli a Mirelei Retegan. Dar puțini sunt cei care știu ce dramă ascunde tânăra ce are mereu zâmbetul pe buze și le trimite copiilor pupici cu sclipici. Fetița Zurli și-a deschis sufletul în podcastul lui Mihai Morar și a povestit prin care a trecut după moartea tatălui ei.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Încă din 2010, Fetița Zurli face parte din Gașca Zurli a Mirelei Retegan, bucuria tuturor copiilor din România și nu numai. Fetita Zurli trimite celor mici „Pupici cu sclipici”, este energică și mereu pusă pe șotii. Pe scenă este mereu veselă, face jocuri cu copiii, le cântă și dansează, râde cu gura până la urechi și este mereu veselă.

actrita-care-o-interpreteaza-pe-fetita-zurli-adora-copiiiactrita-care-o-interpreteaza-pe-fetita-zurli-adora-copiii

Cum i-a schimbat viața lui Vero Căliman rolul Fetița Zurli

Fetița Zurli râde și se joacă, Vero Căliman plânge de dorul tatălui ei. În podcastul lui Mihai Morar, actrița a povestit că este un copil orfan de tată și a suferit enorm din cauza asta.

„Fetița Zurli mi-a adus vindecare. Am avut mare nevoie să vindec lipsa tatălui meu. Din păcate, eu sunt un copil fără tată, el a murit când aveam eu 7 ani. Și mi-l imaginez. L-am desenat, cred, pe toți pereții sălilor de spectacol din România.

De fiecare dată când sunt pe scenă și cânt toate cântecele alea care spun vreau iubire, vreau atenție sau nu vreau Soare, nu vreau Lună, sunt momente foarte intime pentru mine.

Și multă lume mă întreabă, dar cum? De ce plâng? Sau de ce te emoționezi? În fiecare spectacol în mine se mai curăță câte ceva. Se mai vindecă o bucată din copilul care poate n-a primit atât de multă atenție. Fetița Zurli e terapie pentru mine.

Sper să-l fac fericit… am vorbit puțin de dimineață cu el și i-am spus: Îți mulțumesc tati, știu că atât ai putut să stai și ăsta a fost drumul tău. Dar… simt că mă ține de mână și că mă susține', s-a destăinuit Fetița Zurli.

Citește și: Romanița Iovan și-a dorit ca fiul ei să devină model, dar s-a lovit de refuzul lui Albert: „Nu a vrut. Chiar am încercat acest lucru’

Citește și: Cum a început povestea de iubire dintre Tora Vasilescu și Alain Vrdoljak și ce spune actrița despre fostul soț: „Încă mai sunt lucruri pe care nu le-am putut ierta’ / EXCLUSIV

Ce face Fetița Zurli pe scenă și cum se relaxează Vero Căliman în timpul liber

Mirela Retegan declara cu câțiva ani în urmă, că „Fetița Zurli este alintată, mezina casei, primeşte toate dulciurile, jucăriile şi înţelegerea celorlalţi. Nu este un copil obraznic, dar este un copil curios, curajos, alintată cât să ştie să-şi urmărească interesul. În Fetiţa Zurli sunt toate fetiţele pe care noi le cunoaştem şi care noi nu am fost…'.

Printre activitățile preferate ale acestui personaj se regăsesc: să danseze, să asculte povești, să petreacă mult timp alături de prietenii ei, să mănânce înghețată, să inventeze jocuri și să spună glume (gluma ei favorită este cea cu: „aucilică mămăligă!'). Alte lucruri care îi plac foarte mult Fetiței Zurli sunt:

  • Să utilizeze expresia „spatele drept, burta-n față, nasul în vânt' ori de câte ori când se va pregăti să organizeze vreun joc
  • Să trimită cât de des poate „pupici cu sclipici'
  • Să cânte „Am o căsuță mică'
  • Să se bucure de prietenie
  • Să facă fapte bune pentru a o impresiona pe Zâna Bună 

Vero Căliman, actrița care o interpretează pe Fetița Zurli încă de când a luat ființă Gașca Zurli a povestit, într-un interviu, că muncește foarte mult: „…cam așa arată o zi din viața mea: lucrez de dimineață până seara la fabrica de magie… Iar faptul că, alături de Tanti Prezentatoarea și de toată Gașca reușim să intrăm în casele copiilor în fiecare duminică e o dovadă clară că această fabrică chiar există, că oricine, dacă muncește suficient de mult, poate să-și îndeplinească visurile.'

Ce face Fetița Zurli când nu se află pe scenă? Îi plac mult copiii, dar și plimbările în natură și călătoriile. De aceea, nu ratează ocaziile în care poate călători în țară sau în străinătate, poze cu Fetița Zurli din viața de zi cu zi putând fi văzute pe Instagram.

De asemenea, Vero Căliman, în vârstă de 35 de ani, adoră să citească și spune că: „Lectura mă face să mă conectez cu mine…'.

Cum a ajuns Vero Căliman să o joace pe Fetița Zurli

Înainte să devină actriță și să intre în „Gașca Zurli', Veronica Căliman a avut diverse locuri de muncă legate de copii.

„Eu cu copiii am o poveste lungă. Am câştigat primii mei bani la 11 ani şi jumătate când am început să fiu baby-sitter pentru copilul unei vecine, care mi-era foarte drag. Dacă stau şi mă gândesc, tot timpul am avut o legătură specială cu copiii. Trei luni am lucrat la „Concordia'. Aveam 18 ani, eram foarte tânără şi a fost o experienţă extraordinară, dar atât am putut. Stăteam cu ei de vineri seara până duminica, petreceam timp cu ei şi eram un fel de… ei îmi spuneau mami. A fost foarte greu pentru mine, la un moment dat n-am mai putut să duc...'

Viața ei s-a schimbat însă după ce a cunoscut-o pe fiica Mirelei Retegan, Maya. Totul s-a întâmplat în perioada în care lucra pe litoral la un loc de joacă pentru copii. Maya a plăcut-o pe Veronica Căliman, i-a povestit mamei sale despre ea și așa au ajuns să se întâlnească. Despre această întâlnire, datorită căreia a luat naștere personajul Fetița Zurli, Mirela Retegan a relatat, într-un interviu pentru „LIFE.ro', următoarele:

„M-am dus la locul de joacă din staţiune unde Veronica îşi făcea treaba, Maya se juca în gonflabile şi eu am urmărit-o pe Vero relaţionând cu copiii. Mi-a plăcut foarte tare felul în care ea s-a raportat la ei, căldura, bucuria cu care vorbea cu ei şi la sfârşitul discuţiilor am întrebat-o ce face aici şi mi-a zis că lucrează pe vară şi „la toamnă mă întorc în Bucureşti'. „Nu vrei să vii să lucrezi la mine?', am întrebat-o. Ea mi-a răspuns că toată viaţa şi-a dorit asta, neştiind că asta poate fi o meserie. În toamnă a venit în Bucureşti, a venit la Zurli şi din momentul acela destinele noastre s-au legat foarte tare.'

Odată intrată în Gașca Zurli, Veronica și Mirela Retegan au devenit prietene foarte bune, fondatoarea Găștii Zurli considerând că întâlnirea cu cea care avea să devină Fetița Zurli nu a fost întâmplătoare. Mirela Retegan a ținut să menționeze că:

„Cred că e în destinul nostru să facem asta împreună. Eu chiar cred că ceea ce fac eu acum nu mi se datorează. Cred că Dumnezeu se uită aşa peste balcon şi zice „ce sa-i dau eu de lucru unui om şi să fiu sigur că nu strică treaba pe care i-am dat-o.' Şi cred că m-a văzut pe mine aşa serioasă, implicată şi responsabilă şi mi-a dat misiunea asta în care eu să-i ajut pe copii să aibă o viaţă mai fericită şi o relaţie mai bună cu părinţii lor, căci până la urmă asta facem noi. Cu siguranţă că şi Vero are aceeaşi treabă, are aceeaşi misiune şi noi ne-am întâlnit să facem asta împreună. Altfel nu ai cum să construieşti din nimic o relaţie atât de frumoasă.'

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton