Cum arată Ileana Popovici, marea iubire a lui Sergiu Nicolaescu, la 76 de ani. Actrița a fost soția lui Mihai Tatulici

 Laciu Andreea
.

A avut o viață ca-n filme, a fost marea iubire a lui Sergiu Nicolaescu și soția lui Mihai Tatulici, dar a cucerit mult mai multe inimi. Mulți s-au întrebat cum mai arată acum Ileana Popovici, la 75 de ani. Chiar dacă anii au trecut peste ea, câteva lucruri au rămas neschimbate. Are aceiași ochi blânzi, zâmbetul fermecător, părul tuns scurt și energia ei este și acum de-a dreptul molipsitoare.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

A făcut niște roluri memorabile în pelicule precum „Reconstituirea” și „Filip cel bun”. A iubit tot ce a ținut de muzică și de film, iar în artă și-a găsit și bărbații cu care a trăit cu o pasiune nebună poveștile de amor. Era de ajuns o singură privire ca să te cucerească și și-a păstrat obiceiurile peste timp, așa cum și-a menținut și sufletul atât de tânăr, deși în buletinul ei apare anul în care a venit pe lume în urmă cu aproape opt decenii.

ileana-popovici-12ileana-popovici-12

Cum arată Ileana Popovici la 76 de ani

Se bucură cu multă blândețe de minunile pe care i le scoate viața în cale. Actrița din „Reconstituirea” trăiește acum în casa ei din Buturugeni, Giurgiu, unde este chiar localitatea ei natală. A împlinit vârsta de 76 de ani în data de 12 mai, dar are un chef de viață de invidiat. Privirea ei pare neschimbată, iar tunsoarea care a consacrat-o a rămas la fel.

Poartă și acum părul scurt, iar ochii ei sunt de o profunzime tulburătoare, la fel ca-n tinerețe. A ținut pasul și cu tehnologia, așa că admiratorii ei o pot urmări inclusiv pe rețelele de socializare. Ileana Popovici este dovada vie că un spirit tânăr parcă ține departe și de trup trecerea nemiloasă a anilor.

Ileana Popovici a recunoscut că s-a îndrăgostit des de-a lungul timpului. Regizorii Dan Pița și Sergiu Nicolaescu, omul de televiziune Mihai Tatulici și compozitorul Richard Oschanitzky au fost printre bărbații pe care i-a iubit, dar ultima ei mare iubire este Tudor Gheorghiu, cel cu care s-a căsătorit după ce actrița împlinise vârsta de 50 de ani. Culmea, ea se îndrăgostise de el când era studentă, dar drumurile lor s-au reunit abia după trei decenii.

Au făcut o cununie religioasă frumoasă la Mănăstirea Ciorogârla. În loc de clasica rochie albă, Ileana Popovici a ales să poarte un costum popular vechi de 50 de ani, conform lpf.

Citește și: Ce s-a întâmplat cu filmul Maria Tănase, ultima dorință a lui Sergiu Nicolaescu: „Producătorii ar fi vrut să facem un film mai sărăcuț, dar…”

Citește și: Mioara Roman a aflat de la televizor că primul ei soț a murit. Cum a reacționat: „Ea știe că ăsta e finalul pentru toată lumea”

Citește și: Cum arată soția lui Sergiu Nicolaescu, la 9 ani de la moartea actorului. Cât de mult s-a schimbat Dana Nicolaescu

Citește și: Mădălina Ghenea a dansat lasciv, doar în lenjerie intimă, pentru Sophia Loren. A postat totul pe Instagram: „Un simbol al senzualității”

A fost marea iubire a lui Sergiu Nicolaescu

La fel de sinceră cum a fost dintotdeauna, actrița Ileana Popovici și-a amintit cu drag de marile ei povești de iubire, care i-au făcut viața mai frumoasă.

„Eu am fost îndrăgostită de foarte multe ori. Bine, prima dragoste contează, e adevărat, dar m-am îndrăgostit, în viața mea, destul de des și adevărat. Fiecare întâlnire cu o persoană specială din viața mea a existat într-un anumit fel. Pe Rici (Richard Oschanitzky) l-am iubit foarte mult, a însemnat foarte mult în viața mea.

El mi-a croit drumul în muzică. De la el am învățat foarte multe lucruri. Și l-am iubit cum poate iubi o fată la 20 de ani! Am fost foarte îndrăgostită de el și îi port memoria în continuare. (…) Este un secret pe care nu pot să-l divulg. Mi-am dorit foarte mult un copil și am considerat că… Și m-am îndrăgostit, la un moment dat de el. Pentru scurt timp (n.r. de ce s-a căsătorit cu Mihai Tatulici)

Cu toate că, de multe ori, oamenii m-au judecat greșit: Aaa, uite că e cu regizorul ăla că să facă un film, cu ălălalt că să facă alt film!. Nu a fost așa. Sergiu (N.R. regizorul Sergiu Nicolaescu), de exemplu, mi-a făcut curte vreo patru luni. Nici nu m-am gândit vreodată că o să fie o iubire între noi. Ne-au legat mulți ani, a fost o relație bună, normală.

Fără lucruri deosebite, dar, probabil că în perioada aceea eu aveam nevoie de el și el de mine. Poate că el avea nevoie de normalitatea mea și eu eram îndrăgostită – era un bărbat frumos, era un bărbat influent și îmi dădea o anumită siguranță.

Și Moțu Pittiș, săracul, Dumnezeu să-l ierte, m-a iubit foarte mult. Îmi scria scrisori la cămin aproape în fiecare zi. Dar nu a fost să fie. Eram prieteni foarte buni, dar eu nu l-am iubit cum m-a iubit el pe mine. Adică nu a fost o potrivire, nu ne-a aranjat Timpul', povestea Ileana Popovici într-un interviu pentru Revista Tango.

Sursă foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton