Actrița Lulu Mihăescu a cucerit inimile multor generații de copii, dar și de adulți, prin rolul simpaticei Veronica, acum 50 de ani. Unul dintre cele mai iubite filme românești din toate timpurile, al Elisabetei Bostan, a fost lansat în 1972, iar Lulu Mihăescu avea doar patru ani când a interpretat rolul Veronica.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Toată lumea care a vizionat filmul Veronica, din 1972, a îndrăgit-o pe micuța protagonistă, care avea doar patru ani atunci când a interpretat exemplar un rol atât de complex. Ulterior, în 1973 s-a lansat filmul Întoarcerea lui Veronica, iar și de această dată fetița cu talent cât carul a intrat în inimile celor care o priveau pe ecranul cinematografului.
Ce mai face Lulu Mihăescu, interpreta Veronicăi, la 50 de ani de la lansarea filmului
Alături de nume mari ai actoriei precum Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, George Mihăiță și Manuela Hărbor (pe atunci, având și ea tot 4 ani), Luminița Mihăescu a interpretat rolul unei fetițe orfane, într-un film de mare succes în acele timpuri, Veronica.
Câțiva ani mai târziu, actrița in Veronica a mai apărut în 3 filme, între anii 1976-1986, „Mama”, „Saltimbancii” și „Un saltimbanc la Polul Nord”, toate în regia celei care o descoperise, Elisabeta Bostan.
Luminița Mihăescu a luat apoi decizia de a se retrage din lumea cinematografică și s-a axat pe o altă pasiune a sa, muzica. Astfel, la începutul anilor ’90 a cântat la clape în formația Timpuri Noi. În 1996, artista a părăsit definitiv România și s-a stabilit în Vancouver, Canada, acolo unde locuiește și astăzi.
Acum, Luminița Mihăescu este profesoară de pian, este căsătorită tot cu un român (purtând numele de Luminița Petre), iar împreună au o fiică, Ana, în vârstă de 30 de ani, reamintește kudika.ro.
Citește și: Mădălin Ionescu a slăbit 12 kilograme în 3 luni. Cum arată acum și ce dietă a ținut: „Am făcut foamea…'
Citește și: Cine este Alexandra Ciomag, semifinalistă Survivor 2023. E model și a defilat la Paris
Despre ce este filmul Veronica, în care a jucat Lulu Mihăescu
Personajul Veronica, interpretat de Lulu Mihăescu, era o fetiță fără părinți, care locuia la casa de copii. Atunci când împlinește cinci ani, micuța primește în dar de la Zâna Zânelor- Margareta Pâslaru- o trăistuță fermecată.
Dar pentru că nu ascultă sfaturile și nu este darnică cu ceilalți copii, trăistuța îi este luată și pe toată durata filmului, acțiunea se învârte în jurul eforturilor făcute de Veronica pentru a o lua înapoi. Așa ajunge să facă cunoștință cu tot felul de personaje fantastice, să intre și să iasă din belele.
Scenariul filmului care a consacrat-o pe Lulu Mihăescu, actrița din Veronica, a avut la bază fabulele lui La Fontaine. Alături de ea, din distribuție au mai făcut parte Angela Moldovan, care a interpretat-o pe Smaranda, îngrijitoarea din căminul de copii. Vasilica Tastaman a fost Vulpea, Dem Rădulescu-Motanul Dănilă. Iar, George Mihăiţă i-a dat viață șoricelului Aurică.