Stephan Pelger - Intre 7 ani de acasa si cei 7 de succes | Viva.ro

Stephan Pelger Pe cand avea un an a fost adoptat de preotul Bisericii Negre din Brasov. A avut parte de o educatie de tip german, parintii sai fiind sasi din zona Medi-asului. Limba materna a fost deci germana, iar cultura, muzica si arta pe care le-a cunoscut de mic au fost filtrate de grila criteriilor de educatie din aceasta zona a tarii. L-am intrebat cum a crescut si mi-a raspuns razand, aratandu-mi o veche masina de cusut Singer: „alaturi de bunica, cu acul in mana”. Isi aminteste cu drag de copilaria lui din Brasov, traita intr-o casa deschisa, plina de oameni, de la ambasadori pana la cersetori. Viata sociala a familiei Pelger era una foarte intensa, asa incat Stephan a invatat sa fie comunicativ si prietenos inca de mic. Si asa a ramas pana in zilele noastre. Cucereste imediat cu interesul deloc disimulat cu care se apropie de oameni si are mereu zambetul pe buze.

A facut Liceul German in Brasov, find mai degraba un elev rebel decat unul cu carnetul plin de 10. L-am intrebat cum de a esuat in Bucuresti, intrebare legitima, atata vreme cat familia sa este in Brasov. Mi-a raspuns cu un aer trist…
S.P: Pentru ca, din pacate, Brasovul este acum un oras mort din punct de vedere al business-ului.

Si cand ai venit aici?
Indata dupa ce am terminat facultatea la Viena. De fapt, dupa liceu am plecat sa studiez in Germania, dar am ajuns la o facultate particulara din Viena, unde am invatat
design si tot ce inseamna moda. Si, dupa ce am terminat eu, in capul meu, eram noul Karl Lagerfeld. Practic mi se parea normal sa mi se deschida toate usile, pazea, eu sunt cel mai bun! Ei, nici nu s-a pus problema. Am prins joburi mici, nesemnificative, tin minte ca am cusust pene pe o rochie a Annei Netrebko pana mi s-a luat! Apoi m-am angajat designer la o Casa de moda de casmir unde am stat cam un an de zile si dupa aceea am plecat la M¼nchen, unde am facut styling pentru vedete si pentru vitrine ale boutique-urilor de lux si, pana la urma, prietena mea cea mai buna m-a convins sa vin inapoi in Romania si sa deschidem ceva impreuna. Vorbesc aici de Dana Bejan, prietena mea, care imi este de fapt ca si o sora, ca doar ne cunoastem din gradinita! Asa m-am intors, cu certitudinea ca voi face lucruri mari, pentru ca ma gandeam mereu la ce imi spusesera profesorii mei de la Viena, si anume ca din cei 11 cati am fost in grupa, numai eu aveam sa fac efectiv moda. De altfel, niciunul din colegii mei nu a facut asta, toti s-au indreptat spre meserii adiacente: grafica, jurnalism de moda, si asa mai departe.