Stefan Banica - Regizorul

 Revista VIVA
.

„E dificil atunci cand copiii tai te roaga ceva, sa le spui ca nu poti, ca ai treaba. Ei nu inteleg lucrul asta si, in felul lor, au dreptate. Dar dupa o perioada plina am nevoie de relaxare si in fiecare vara fac in asa fel incat sa pot avea o vacanta alaturi de sotia si copiii mei.

Neil Simon are acum 81 de ani. Daca l-ai intalni, ce i-ai spune?
I-as spune ca imi pare rau ca nu a cunoscut tipologia umana a romanului, pentru ca ar fi scris dublu fata de cat a scris pana acum. Dar, indiferent daca esti Paul Bratter din „Descult in parc, colonelul din „Biloxi Blues sau compozitorul Vernon Gersch din „Rapsodie in doi, te confrunti cu un umor subtil, inteligent, cu o imaginatie sclipitoare, care vin dintr-o analiza fina a psihicului uman si a comicului de situatie.

Se spune ca la repetitiile pentru concertele tale esti foarte dur. Cum esti in ipostaza de regizor?
A fi disciplinat in munca ta nu inseamna ca esti si foarte dur. Daca duritate inseamna eficienta si eliminarea compromisurilor in munca mea, atunci o sa continui sa fiu un „dur.

Stefan Banica, Descult in parc

Cum comunici cu actorii? A fost dificil sa te impui in fata lor?
Nu am cautat sa ma impun si nu am avut nevoie, pentru ca lucrul in echipa e foarte important, am acceptat idei de la fiecare, pentru ca la fiecare repetitie se poate naste ceva nou, viu, iar rolul meu ca regizor este sa preiau tot ce descoperim si sa fixez.

Cum este Paul Bratter, tanarul avocat pe care il interpretezi in „Descult in parc fata de personajele pe care le-ai jucat pana acum?
Paul e un avocat la inceput de cariera, este un tip calculat, care-si citeste ceasul la secunda, un tip ordonat, crescut intr-un mod traditional american, care, practic, isi schimba viata, mutandu-se cu proaspata sotie intr-o garsoniera la etajul 9 al unui bloc din Manhattan, unde liftul nu merge si problemele incep sa vina pe banda rulanta. Ce e frumos la acest personaj este spectaculozitatea evolutiei sale pe parcursul piesei. Sigur ca aparent nu are nicio legatura cu Hlestakov din „Revizorul sau bufonul din „A douasprezecea noapte sau chiar un alt avocat, Billy Flynn din „Chicago, dar punctul unde se intalnesc este dorinta lor de a trece peste obstacolele pe care le au de intampinat in vietile lor. „Descult in parc e o piesa in care imi face mare placere sa joc, pentru ca provoaca multa buna dispozitie si un anumit tip de umor, care e pe gustul meu.

Cum ai ales distributia?
Cu „Descult in parc si cu jumatate din distributia actuala, am deschis repertoriul Teatrului „George Ciprian din Buzau, infiintat de Paul Ioachim in 1996. Atunci piesa a fost regizata de regretatul Dinu Manolache. Tocmai de aceea, cunoscand bine piesa, actorii din distributie, am avut curajul sa incerc sa regizez spectacolul actual intr-o forma noua, cu un alt decor, alte idei, care ma reprezinta. Dedic acest spectacol memoriei lui Dinu Manolache si lui Paul Ioachim, cel care a propus acest spectacol pentru prima oara in Romania.

Care este replica/scena care iti place cel mai mult din piesa si de ce?
Sunt multe scene bine scrise, dar una dintre cele mai bine realizate este cearta dintre proaspetii casatoriti, Corie si Paul. Dialogul este savuros si cred ca multe cupluri aflate la inceput de drum se regasesc in aceasta scena. De asemenea, relatia dintre Paul si mama-soacra este mult mai dezvoltata decat in film si multi barbati devin adeptii bancului „Ioane, unde ai fost? Am fost la cimitir s-o ingrop pe soacra-mea. Si de ce esti zgariat? Pai, ea n-a vrut!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton