Rita Hayworth: Talent, alcool si lux princiar

 Revista VIVA
.

Rita Hayworth: Talent, alcool si lux princiar

Rita Hayworth: Talent, alcool si lux princiar

Dincolo de ecran, era timida si retrasa, antiteza femeilor fatale pe care le juca. La un moment dat, s-a plans ca barbatii se indragostesc de Gilda, personajul ei emblematic, si sfarsesc cu Rita.

Hayworth a fost o obsesie pentru multi. In 1946, intr-un tinut muntos din Canada, in Headless Valley (nume sugestiv), s-au gasit ratacite trei lucruri: o lumanare, o cutie de fasole si o fotografie a Ritei Hayworth. Ce femeie nu viseaza sa fie adorata astfel incat sa incalzeasca serile sterpe ale unui explorator de tinuturi reci si rele? Ei? Acest noroc postum l-a avut Rita Hayworth, desi in timpul vietii nu a avut parte de prea multa fericire. A avut 5 casnicii nefericite si s-a imbolnavit de tanara de Alzheimer. A fost un sex-simbol, o femeie care emana feromoni prin panza ecranului de cinematograf. Filmul vietii ei a fost Gilda, femeia de care se inamorau toti barbatii. Purta in acest film rochia care avea sa o faca nemuritoare: lunga, sexy, dar fara sa dezgoleasca nimic, desi sustinuta de niste sani frumosi si mari, de femeie inflorita. Fumeaza absent si priveste languros, indiferent, departe, parca pana in viscerele flamande ale barbatilor din primul rand. Fiecare barbat care s-a indragostit de Gilda a sfarsit cu mine', cocheta, ironica Rita. Ea avea chiar o teorie despre felul de a se imbraca al femeilor, spunea ca toate femeile au o anumita eleganta care dispare in momentul in care isi dau jos hainele'. Conform acestui principiu, in momentul in care se imbraca, Rita considera obligatoriu sa adauge si diamantele care sa-i alimenteze misterul. A iubit barbati care ii puteau satisface gustul pentru lux. Lumea uita ca nu Grace Kelly a fost prima actrita devenita printesa, ci ea, Rita. Al patrulea sot al ei – printul Ali Khan, cu care a avut un mariaj de aproape 4 ani si cu care a avut si o fetita – a innobilat-o prin casatorie.



In 1953, a divortat de Printul Ali Khan si si-a reluat munca pe platouri. Miss Sadie Thompson', o mare performanta a ei, a fost facut in aceasta perioada. Acum insa a inceput sa aiba simptome de Alzheimer, o boala ignorata pe atunci. Uita replicile si era frustrata din aceasta cauza si tot mai nervoasa. Bea mult pe vremea aceea si viciul ii grabea degradarea. In 1971, cand a facut The Wrath of God', i se suflau toate replicile, chiar si cele mai simple. Abia in 1981 i s-a pus diagnosticul corect. Fiica ei, printesa Yasmine Khan, a ingrijit-o pana la moarte.



Celalalt sot faimos, Orson Welles, a fost agentul unui sacrilegiu: a facut-o sa-si taie parul si sa devina blonda. In 1946, au facut un ultim film impreuna, Lady of Shanghai', si s-au certat constant pe platou. Scenariul filmului era scris de Welles si a distribuit-o pe Rita in rolul unei ticaloase. Astazi filmul este privit drept o opera de arta. Rita si Welles au divortat imediat dupa filmari, chiar daca aveau o fiica impreuna, pe Rebecca Welles. Ulterior, intr-o romantata biografie, If This Was Happiness', explicatiile nefericirii au iesit la iveala. In copilarie, fusese abuzata sexual si batuta de catre tatal ei. Sa fie nefericirea alimentul amar al frumusetii fragile, dar tenace, al talentului si creatiei majore de care sunt capabile doar marile actrite?

De Iuliana Alexa; Fotografii: www.imdb.com.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton