As vrea sa revenim la film… La ultima scena, mai ales. Este electrizanta, iti vine sa dai filmul pe repede inainte ca sa vezi ce se intampla… Cum a fost la filmarea ei, a scenei-cheie, practic, din film, cea cu concertul?
A fost un cosmar pentru mine, in sensul bun al cuvantului. Mi-a fost foarte frica de scena asta, pentru ca e la sfarsitul filmului, pentru ca e muzica clasica si in epoca lui YouTube, trebuia filmata intr-un anume fel pentru a prinde la public. Apoi Mélanie Laurent nu stia sa cante la vioara, dar a luat lectii de la o profesoara ca sa poata sa mimeze interpretarea, dirijorul este un actor care nu stia nimic despre tehnica dirijarii… Deci o mie de elemente care trebuiau rezolvate si facute in asa fel incat sa se potriveasca perfect. Am incercat sa controlez tot si sa anticipez ce ar putea merge gresit. Pentru ca Mélanie se imprietenise cu profesoara de vioara, am rugat-o pe aceasta s-o ia la ea in seara de dinaintea filmarii, pentru ca asa eram sigur ca la 9 era in pat, pe operator l-am rugat sa se odihneasca, m-am gandit la toate. A doua zi toata lumea: orchestra, actorii, luminile, camerele, publicul, totul trebuia sa fie pe pozitii si trebuia sa se sincronizeze. A trebuit apoi sa invat muzica pentru a sti ce sectiune din orchestra trebuie filmata si cand! Si stiam ca e scena cea mai importanta, pentru ca e la sfarsitul filmului. Daca scena era proasta, tot filmul ar fi fost prost. De aceea, am lasat-o chiar la sfarsitul filmarilor, dupa ce toata lumea s-a
imprietenit cu toata lumea si dupa ce echipa se rodase. Si apoi a venit ziua cea mare si ne-am adunat cu totii si… m-am rugat. M-am rugat ca miracolul sa vina, pentru ca asta nu mai puteam controla. Si miracolul a venit, dar a trebuit sa-l organizez. Am tras 600 de cadre, ceea ce este enorm… Un film intreg poate avea uneori atatea cadre.
 |
| Melanie Laurent interpreteaza roul lui Anne-Marie Jacquet. Ati vazut-o recent in „Inglorious Basterds” al lui Quentin Tarantino |
E adevarat ca Mélanie Laurent a lesinat la sfarsit?
Am trisat putin cu ea. Conventia era sa tai la fiecare 30 de secunde, pentru ca profesoara sa-i aduca aminte ce trebuie sa faca. Dar nu am facut asta. Am intrebat-o pe profesoara: crezi ca lui Mélanie i-a intrat in subconstient toata miscarea? Mi-a raspuns: „da si atunci i-am zis sa nu fie surprinsa, dar voi face altfel fara ca Mélanie sa stie. Si am tras 8 minute! Mélanie intrase intr-un fel de transa, mana i se misca automat si dupa aceste minute cand tensiunea a crescut, trecand de pragul aproape orgasmic al scenei, a lesinat intr-un fel de transa. Ne-am repezit cu totii spre ea si eu am prins-o in brate… A declarat apoi in presa ca a trait o transa aproape mistica si ca nu stia ce i s-a intamplat. Noi stiam: 3 luni de munca, de stres, de asteptare, un cuvintel pe care i l-am spus la un moment dat care a purtat-o undeva in viata ei. Pentru ca noi asta facem: lucram cu un actor care vine cu viata lui, cu experienta lui si trebuie sa ai o cheie potrivita pentru el, o cheie pe care actorul te lasa sa o folosesti, pentru ca are incredere in tine ca nu o vei folosi pentru a-i face rau, ci pentru a face ceva frumos… Si cheia aia il face sa aduca in personaj nota lui personala, forta si adevarul pe ecran…
Cristina Stanciulescu, Fotografii Guy Ferrandis 2009 – Les Productions du tresor
Concertul – Trailer
Urmărește-ne pe 
