Monica Petrica - Vanzatoare la benzinaria de lei | Articole revista | Viva.ro

Intr-o vreme cand Romania se innebuneste dupa succesul usor (de la mariajul din interes rapid, pana la doctoratul in regim de urgenta), Monica ne propune succesul al dracului de greu si de putin recompensat. Daca ar fi halterofila, ar fi ridicat o tona si n-ar fi luat-o nimeni la olimpiada. Daca ar fi o femeie de afaceri, ar fi imbogatit toti actionarii si-ar fi plecat acasa cu un fular de la companie. Daca ar fi vedeta de televiziune, ar fi facut 50 de puncte de rating si ar fi fost inlocuita cu un show de oi care pasc si-un cioban care rade pe langa ele. Si nu e nimic de ras aici, show-ul exista, va poftesc sa-l depistati... Ce vreau sa va spun e ca noi ne ocupam de Magda lui Tolea sau de diverse alte Monici distinse prin alegerea asternutului de pat, in vreme ce de valorile noastre se ocupa aplauzele altora. Iar asta, din pacate, nu spune nimic despre ele, ci doar despre noi. Dansez, deci existati. Asta e motoul ei, pe care i-l fac cadou acum, cu ocazia tarzie a intalnirii. Monica e acolo, pe scena, pentru ca noi sa ne simtim prost in sala ca n-am venit mai devreme, acum vreo 10 ani, ca n-am venit in fiecare seara, ca nu ne-am adus prietenii si copiii. Monica exista ca sa intelegem ca am ajuns prea departe in evolutia noastra ca specie: capul ingust, ascutit de aceleasi griji zilnice, fundul lat, crescut in fotolii de cinema si sali de sedinta. Ea danseaza pentru noi, dar altfel decat in emisiunea aceea: danseaza sa ne salveze de noi insine si de succesul nostru uimitor in a ne umple de bani si a ne goli de sens. Pana la urma, Monica ne spune ca mai e si un alt loc in care oamenii au ce cauta. Nu stiu cum sa-l numesc, Google Maps n-a reusit sa-l gaseasca, prezicatoarea Omida nu-l poate intui, contra oricarei sume. O sa-i punem o eticheta temporara, pana cand fiecare dintre voi isi va face timp sa-si infiga acolo steagul personal, facut din antena de la masina si-un tricou vechi cu Iron Maiden. Locul acela n-are neoane si butoane, n-are paza (cine sa fure trairile altuia) si nici proprietar. E baraca cu o pompa ca de benzina langa ea, cu un singur sortiment, notat cu carioca pe metalul ruginit: Sensul Vietii Superpremium 98. Acolo lucreaza Monica si garantez ca va zambi, cum mi-a zambit si mie, cand i-am zis, neincrezator... ... „Plinul va rog!“De ce s-o indragesti? Pentru ca seara, cand ajungi acasa, vrei sa dai si tu copilului un exemplu. Daca esti femeie, pentru ca-ti aduce aminte de tine, in vremea cand erai pustoaica, libera si gata sa faci cele mai mari greseli din viata ta. Daca esti barbat, pentru ca nu-ti aduce aminte de nimeni si treaba asta te pune rau pe ganduri. Pentru ca iti plac femeile care se uita in ochii tai inainte sa stie cum iti merg actiunile la bursa. Pentru ca n-are timp de prostii. Si presupunem prin absurd ca asta e bine... De ce s-o detesti? Pentru ca, dupa ce o cunosti, nu mai esti chiar asa de sigur c-ai reusit in viata, indiferent de ce zice contul tau din banca. Pentru ca n-o sa se uite dupa tine fara sa te asculte mai intai si esti varza la conversatie. Pentru ca stie unde se gasesc CD-urile cu muzica clasica la Diverta. Si mai stie si care merita cumparate, ceea ce e chiar mai tare decat fizica atomica. Daca esti politician, pentru ca lumea din sala chiar o iubeste, fara sa faca nicio promisiune. Pentru ca danseaza mai bine ca tine. Doh! Fotograf Sebastian Enache, Fotografiile au fost realizate in vinoteca restaurantului Heritage. Multumim pentru sprijin.Am stat la masa cu Monica Petrica doar ca sa aflu ca intre noi si desertul presarat cu discoteci si cluburi Mamoo si Tatoo exista o benzinarie in care orice drumet ramas in pana de trairi poate sa indese in rezervor bilete de spectacol. Acolo lucreaza ea. M-am intalnit cu Monica Petrica intr-o camera racoroasa, cu multe sticle de vin vechi, frantuzesc si subtil, asezate cu eticheta la vedere. Erau peste tot, ca volumele clasicilor din Biblioteca Academiei, ca un repros la neamul tau de Murfatlar si Odobesti, la natia ta de tabloide si reviste glossy. Le citesti, nu intelegi nimic si te intrebi: o fi de la bere, de la lipsa cronica a orelor de franceza in liceu, de la ochelari? Nu conteaza. Pe sticlele astea de vin sofisticat, la fel ca si pe Monica, nu scrie nimic din ce te-ar putea scoate din pat dimineata, sa alergi pana la taraba si sa cumperi revista cu dezvaluirile. Lipseste scandalul, lipseste invarteala, e dat disparut iubitul dubios cu masina mai mare decat camionul de gunoi si cu mult mai rapida in a te duce undeva in viata. Monica e simplu de spus, ceea ce imi creaza o problema cu acest articol. Deci, cine e Monica Petrica cand nu danseaza? Pai, sigur nu e femeia resemnata care isi tricoteaza viata (o zi pe fata, o zi pe dos), nu e doamna demnitar care se reface dupa transplantul de morga, nu e mama cu copii multi si doua minute pe zi pentru ea, nu e carierista corporate care se uita in buletin cand vrea sa afle daca e femeie sau barbat, nu e niciun stereotip, nu e nicio vampa. Poate ca e doar unul dintre motivele pentru care Romania nu trebuie sa-si schimbe steagul cu unul din petice colorate, cu un gipan pe contrasens drept stema. Sigur e unul dintre putinii romani normali, in sensul vechi al cuvantului, asa cum era folosit el cand lumea mergea la scoala ca sa-si faca un rost in viata, nu ca sa gaseasca musterii pentru iarba si prafuri, sau sa schimbe numerele de telefon ale stilistelor in voga. Cand stai langa ea e clar ca incearca sa te cucereasca, pentru bunul mers al culturii. Vrea s-o iubesti si sa cumperi discul ala cu opera, sa te duci dupa ski si la Salzburg, la concert, nu numai la mall. Vrea sa intelegi ca exista si alte motive pentru care oamenii pot iesi in oras decat sa-si arate masina, haina, succesul.