Pana acum au refuzat sa apara impreuna intr-un pictorial,desi li s-au oferit multi bani s-o faca. Cu totii stim ca Mircea este un adversar al afisarii publice a sentimentelor si relatiilor (eu, ca redactor-sef al unei reviste in care tocmai despre asta este vorba, nu pot sa-i dau dreptate, dar asta nu inseamna ca nu-i respect opinia). Si, cu toate acestea, ce cauta cei doi pe coperta Viva?
Amandoi arata foarte bine. Fac sport (si nu din acela declarat, ci chiar muncit cu sudoare si efort). Cred in miscare. Cred ca se poate face ceva pentru ca obezitatea infantila, capitol la care stam foarte bine, sa dispara sau macar sa se diminueze. Cred intr-o viata sanatoasa si sunt capabili si dispusi sa devina modele in acest sens. Au declarat razboi bolilor cardiovasculare din cauza carora se moare in tara asta pe capete, iar VIVA! le-a oferit campul de batalie, armele si… apa. Asa ca le-am propus sa devina imaginea unei campanii pe care o vom demara la sfarsit de mai si care se va numi „Vedete la ora de sport. Vei afla la momentul potrivit despre ce va fi vorba. In principiu si in avanpremiera, nu e nimic foarte complicat: vom invita vedete, care la randul lor vor invita oameni obisnuiti care fac parte din publicul lor, sa alerge impreuna intr-un parc, timp de o ora, duminica dimineata… O ora de sport poate face minuni si cei doi, impreuna cu invitatii lor si ai nostri, te vor scoate din case si iti vor da intalnire in parcurile mari ale Bucurestiului.
In plus, si lui Carmen si lui Mircea, le-am oferit spatiul si libertatea sa ti se adreseze direct, de aceea mai jos, vei citi cuvintele lor despre aceasta propunere, despre aceasta campanie.
Dincolo de asta, trebuie sa-ti povestesc impresii de la shooting… Ce am vazut? Am vazut ca se inteleg bine, ca au aceleasi gusturi, care, chiar daca nu s-au potrivit uneori cu ale noastre, am avut rabdarea si intelepciunea de a le accepta. I-am luat asa cum sunt. Si cum sunt, sunt ok. Trebuie insa sa recunosc ca am vrut sa-l agit un pic pe Mircea inainte de sedinta foto… Stiam ca dispretuieste moda, stiam ca are ceva cu balerinii, de pilda, cu acei pantofiori pe care fetele ii poarta vara si nu numai… L-am ascultat deseori la emisiune perorand impotriva lor. De aceea, i-am spus ca balerinii nu au fost inventati azi si ca in liceu, prin anii 82 sau 83, acest tip de incaltaminte era la mare moda. „Ti-aduci aminte, Mircea? „Nu, si ma bucur ca nu-mi aduc. L-am privit si am realizat ca nu suntem de-o seama. El are 35 de ani, Carmen 32. Liceul meu nu a fost si liceul lui… In fine. Dar Mircea Badea este un personaj. Simpatic pe alocuri, controversat cat incape, inteligent si nervos. Agitat, nerabdator, timid. Priveste frumos (cand vrea si se simte bine). Ii este mult mai confortabil in fata camerei de luat vederi decat in multime. Are fobii, nebunii, jonglerii. Toate la indemana. Pare ca se deschide, dar cand sa intri, dai cu nasul de o usa aflata in spatele celei care tocmai se descuiase… Numai cativa stiu ce se afla dincolo de acest al doilea obstacol: familia lui, Mihai Gadea, inca vreo cativa prieteni de diferite grade si influente si, desigur, Carmen. E placuta. Agreabila prezenta. Tonica. Sportiva, de! De altfel, si ea, dar si Mircea au mai facut parte din sumarul VIVA!, nu este prima oara cand ii vezi. Este, desigur, prima cand ii vezi impreuna.
Atat despre asta, ca-l si aud pe Mircea cum ma mesteca in „Gura Presei de pe Antena 3 si, ca sa ma invat minte, in reluare pe Antena 1. Dar recunosc ca nu am mai intalnit demult/niciodata o vedeta cum e Mircea, care sa starneasca asemenea reactii. Daca spun cuiva ca-mi place, ma face cu ou si cu otet, trecandu-l pe el prin toate regnurile… Daca spun altcuiva ca nu-mi place, ma dezarmeaza cu argumente ce tin de o popularitate castigata pe drept, de performante profesionale, de discurs sincer, care atinge inima omului obisnuit.
Asa incat nu mai spun nimic, ii las pe ei sa vorbeasca, amintindu-mi doar fata amuzata a lui Carmen care, la un moment dat, in timpul sedintei foto, zambindu-mi, m-a intrebat: „Acum ma intelegi?
VEZI GALERIA FOTO MIRCEA BADEA SI CARMEN BRUMA