Daca stai in curtea casei Melaniei Medeleanu e foarte usor sa vezi posteritatea.
Uite-o, sta acolo dupa gard, ciucita, si se uita la noi mirata: cine naiba om fi si noi, astia care ne credem mari si actuali si ne pozam prin reviste? Cine-o sa-si aduca aminte de noi si de sacii nostri cu banalitati, descar-cati zilnic in casa omului, care oricum nu mai stie unde sa-i puna pe aia de ieri? Cine sa ne tina minte si de ce? Ca ne-am pozat cu cosul de picnic in brate?
Nu-i destul. Sa prinzi posteritatea e la fel de greu cu a prinde o licitatie la stat, o fata cuminte la ASE, un peste in Dambovita sau un loc in tramvaiul 36, in zona Obor. Ca sa prinzi posteritatea, trebuie sa te asezi la capatul liniei pe scaun si sa nu te ridici orice-ar fi. Si iti mai trebuie ceva: sa spui o poveste care sa functioneze si fara figura ta sau a mea. Care sa ramana in picioare si daca ne scoti numele si lasi in locul lor Domnul si Doamna Ionescu.
Treaba grea, intrucat povestile se opresc la usa – ce zic? – la poarta de metal si lemn a Melaniei. Se opresc ca autocamioanele pe soseaua de centura, fara sa poata opri si motorul: teoretic sunt in miscare, practic sunt in-tr-o parcare uriasa. Asa si discutia cu ea: eu am parut ca intreb, ea ca raspunde. De fapt, am ars-o aiurea la soare, 2 ore, din care n-am ramas cu nimic decat cu o folie de medicamente de burta imprumutata de la ea si uitata in buzunar, plus o poveste cu doua orfeline pe care nu o pot da mai departe, ca m-a rugat Melania.
Deci, despre ce sa scrii cand stai in fata cu o femeie care n-are nicio grija sau te minte perfect ca e asa? Despre ce sa scrii cand te uiti la ea si te gandesti ca nu mai are nimic de cerut de la chirurgul plastic, nimic de la directorul de programe al televiziunii, nimic de la revistele glossy si nici de la catelul proprietate personala, si el senin si cuminte, de parca n-ar banui nicio clipa ca pe lumea asta exista si pisici.
Nu stiu daca Melania e singura femeie fericita din Bucuresti. Mai cautati voi si scrieti-mi. Trimiteti procurorii, dati un premiu, faceti un sondaj de opinie. Daca mai gasim una, sigur e sorsa, cum ar zice Naumovici. Altminteri, cand stai in curte la ea, intr-o suburbie de model nou a capitalei, pare si singura cu totul. De-ti vine sa spui: uite, asta e Melania. In jur, constatati va rog, prezenta Universului. Ma rog, el e mai putin important.
Urmărește-ne pe 
