Marius Manole: Actoria e viata lui
Marius Manole: Actoria e viata lui
„Tot timpul am momente de indoiala. De multe ori nu am incredere ca e bine ce fac, dar in acelasi timp stiu ca aici imi e locul si nu vreau decat sa devin un actor mai bun.”
Dulcele targ al Iesilor
S-a nascut in Iasi in 1977, unde a stat 22 de ani, pana la terminarea facultatii. Copilaria si-a petrecut-o intr-una dintre cele mai sumbre perioade comuniste, despre care el isi aminteste cu dragalasenie: „Cred ca am avut o copilarie mult mai frumoasa decat a copiilor de azi. Tin minte ca aveam o prietena in Constanta si controlam cutia postala in fiecare zi sa vad daca am primit ceva de la ea. Ma gandeam ce o sa-mi scrie, ce o sa-i raspund… Erau niste zile de asteptare intensa. Acum trimiti un mail si ajunge instantaneu, atunci asteptam cu saptamanile pana primeam un semn. E perioada in care am invatat sa scriu o scrisoare si ce inseamna prietenia. Poate par invechite toate astea, dar de fapt ele sunt intiparite in suflet. Mi-au ramas in minte din acea perioada si parcurile de distractie pentru copii, in care ne petreceam foarte mult timp. In vremurile de atunci toate erau triste in jurul nostru. Nu era nimic colorat, nu-mi amintesc de culori nici macar la masini. Tocmai pentru ca totul era gri, noi compensam prin jocuri de care ne bucuram foarte tare”. Si cum Marius era o fire foarte jucausa, tatal lui i-a cumparat un aparat foto, pentru ca el sa aiba si o activitate creativa: „M-am dus la unul dintre celebrele cluburi pentru elevi sa ma inscriu la un cerc de fotografie. Cand am ajuns acolo, am fost impartiti in doua grupe: una pentru cercul de foto si una pentru cel de actorie. Din intamplare, am nimerit in partea celor care urmau sa inceapa cursurile de actorie si, fiind timid, mi-a fost rusine sa zic ceva”. Probabil lucrurile care trebuie sa ni se intample apar in viata noastra indiferent de alegerile pe care le facem, iar lui Marius i-a placut foarte mult locul in care a nimerit din pura intamplare: „Era un spatiu in care noi copiii ne simteam foarte liberi. Faceam ce voiam, ne bucuram, fugeam de la scoala pentru cursurile de actorie, iar eu am perceput de pe atunci teatrul ca pe o mare libertate.
Eu pe scena sunt de zece ori mai liber decat in viata. Imi amintesc ca faceam piese in fata blocului, iar publicul era compus din parintii nostri carora le vindeam bilete”. Apoi a crescut si a venit vremea sa aleaga o facultate, iar optiunea a venit in mod fieresc: „Am dat la Teatru pentru ca trebuia sa fiu actor. Altceva nu stiam. Asta trebuia sa fiu, asta trebuia sa fac. Nu i-as zice nici menire, nici chemare, am simtit pur si simplu ca este un loc in care eu pot sa ma refugiez, sa ma ascund foarte bine. E un spatiu in care inca din clasa a doua mi-am dat seama ca pot sa exist, sa respir, sa traiesc liber, sa iubesc. Eu pe scena ma indragostesc mult mai tare decat o fac in viata. Pur si simplu pe scena sunt mult mai deschis”. Cu toate astea, in copilarie cu totii fabulam despre cum o sa ne construim destinul si ce am vrea sa devenim, insa la Marius lucrurile se leaga foarte mult de concret si de ceea ce putea face cu adevarat. „La un moment dat, mi-am dorit sincer sa fiu dansator, si probabil ca, daca in clasa a patra, cand m-am inscris la Liceul de Coregrafie din Iasi, s-ar fi facut o clasa speciala, acum nu as fi actor, ci balerin. A existat un moment in viata mea in care mi-a placut mai mult dansul, dar nu m-am gandit niciodata sa ma fac medic, politist, vames…” Si, ca sa urmarim firul povestii, la terminarea facultatii, a urmat un intinerariu succinct Iasi-Focsani-Braila; in cel din urma oras a jucat la Teatrul Maria Filotti un an si jumatate. Cu unul dintre rolurile de aici a fost nominalizat la UNITER in 2003, pentru debut. E perioada in care s-a indragostit lulea de cineva care traia in Bucuresti. „Daca nu mi s-ar fi intamplat sa ma indragostesc, nu cred ca m-as fi mutat vreodata in capitala. Nu m-am gandit nicio secunda sa devin actor la Bucuresti. Nu mi se parea important. Eu cred ca trebuie sa-ti faci meseria acolo unde esti. Insa, intr-o buna zi, m-am dezmeticit si mi-am dat seama ca ma aflu intr-un oras strain, in care nu am casa si nu am ce sa fac.” Asa ca a revenit la cea de-a doua dragoste, dansul.
Urmărește-ne pe 
