Se pare ca teatrul a fost dintotdeauna o constanta in viata Luminitei Gheorghiu. Mama ei, Maria, nascuta in Ialomita, era merceolog, dar juca in echipa de teatru de amatori a Ministerului Industriei, iar Luminita mergea de multe ori la repetitii. Acolo i-a intalnit, copil fiind, pe Andrei Blaier (pentru care avea sa joace in 1984 in „Fapt divers) sau pe Misu Constantinescu. „Parintii mei iubeau mai presus de orice teatrul si muzica, iar cand se reunea intreaga familie cu bunici, unchi, matusi, nepoti, se canta foarte mult. Ani si ani, Luminita a stiut pe de rost un repertoriu impresionant, cu muzica de petrecere, romante, muzica usoara, fragmente din operete sau opere. Marea ei bucurie era cand parintii o duceau, impreuna cu fratele ei, la spectacole de teatru sau opera. De altfel, tatal ei, Constantin Gheorghiu, inginer specializat in masini agricole, canta la vioara si a tinut ca si copiii lui sa aiba acasa profesor de muzica. Asa se face ca atat Luminita, cat si fratele ei stiu sa cante la pian. Destinul familiei Gheorghiu a fost legat de la inceput de muzica: Maria si Constantin Gheorghiu s-au cunoscut in corul bisericii unde cantau amandoi. „Am avut niste parinti deosebiti. Si mama si tata erau oameni cu o infatisare foarte placuta, iar forta extraordinara a mamei facea casa buna cu blandetea tatalui meu, blan-dete neobisnuita pentru un barbat. Mama era foarte talentata, juca cu mult har rolurile de comedie, in drama nu prea era credibila.
 |
| Cu Bobi Paunescu si Monica Barladeanu |
La 5 ani, Luminita si fratele ei („care acum este inginer electronist si scrie, pentru sufletul lui, versuri) aveau acasa profesor de franceza. „Am crescut intr-o atmosfera artistica, desi salariul unui inginer nu era un rasfat. Parintii au avut insa mereu grija ca de Paste sa avem ceva nou pe noi oricum, chiar si numai o pereche de ciorapi, daca mai mult nu se putea.
Luminita Gheorghiu a inceput clasa I la Scoala nr. 11 de langa biserica Mavrogheni si a continuat la Scoala nr. 15 din cartierul Dorobanti. „Ne mutaseram intre timp pe strada Scoala Floreasca. Asa ca am mers la liceul de peste drum, Ion Luca Caragiale, unde am terminat clasa a XI-a la clasa experimentala de fete. Toata adolescenta si-a petrecut-o interpretand arii din opere sau cantand la patru maini la pian cu Celestina Fanella, colega ei de pe strada Varful cu dor. Celestina era si o mica poeta, iar Luminita – publicul ei. „Ulterior ea a urmat filologia si in 1972 a plecat prin casatorie la Torino. Canta foarte frumos la pian si avea o voce frumoasa. Era mare pasionata de literatura si imi amintesc ca am invatat de la ea foarte multa gramatica si secretul analizelor literare. Lucrul acesta i-a prins foarte bine mai tarziu, dar visul ei cel mai puternic era teatrul. Luminita s-a inscris in clasa a V-a la un concurs de recitari si de atunci mergea in fiecare an la toate competitiile care se organizau intre scolile si sectoarele Bucu-restiului. Era fericita pentru ca participarile ei se sfarseau de fiecare data cu un premiu si a facut parte si din brigada artistica a liceului Ion Luca Caragiale. Incepuse deja sa viseze ca va deveni actrita si, in plus, mergea si la Scoala de Muzica, sectia pian. Dupa 3 ani alaturi de fratele ei in orchestra de acordeoane a Palatului Pionierilor, a renun-tat, desi iubea enorm muzica. „Instrumentul e un lucru care necesita multa munca, ori eu iubeam si teatrul si poate nu eram nici asa de harnica pe cat ar fi trebuit pentru a studia pianul. De altfel, instrumentul si baletul sunt 2 lucruri care mi se par foarte grele. Necesita ani intregi de munca fara pauza.
Urmărește-ne pe 
