„Eu cred ca tot ceea ce se numeste «enigma» trebuie sa ridice un semn de intrebare si sa ne determine sa studiem aceste fenomene. Am scris in anumite reviste de profil in perioada Facultatii de Drept. M-am documentat si am facut 2 interviuri. Unul dintre ele, foarte interesant, a fost cu un profesor de-al meu, singurul om din Romania care a descoperit data nasterii lui Mihai Viteazul. Se pare ca domnitorul vorbea cu animalele si avea putere de hipnoza, daca ne amintim episodul in care nu a fost executat de calau. In lumea in care traim, aceste lucruri par destul de departe de adevar, insa ceea ce conteaza e cat de pasionat esti de un anumit domeniu. A apelat la diverse surse, inclusiv la internet si, cam intr-un an, a scris 7-8 articole. A devenit serios, e limpede ca subiectul ii este foarte apropiat si am simtit cum parca dorea sa-mi transmita interesul pentru acest domeniu.
La un moment dat, am fost obligati sa oprim interviul. De noi s-a apropiat un grup de rromi, ei gatiti, ele cu fuste lungi si copii in brate. „Pacalaaa!… „Ba nu ma, e Codrut, ala de joaca cu Luciu, zicea un altul, razand mandru ca Denis a stiut sa le raspunda pe limba lor. In acest moment, mi-am amintit despre iubita de etnie rroma pe care Denis a avut-o la 17 ani, cu care a vrut sa se casatoreasca. Asa ca am asteptat ca grupul sa se indeparteze si l-am intrebat daca chiar a fost ceva serios. „Relatia a durat cam jumatate de an, dar eram foarte tanar si impulsiv pe atunci. O iubeam foarte mult si am vrut sa o cer de sotie. Nici rudele si nici prietenii nu s-au mirat de alegerea lui, intrucat fata nu avea un anturaj ca acela din „Inima de tigan. Asa ca nu l-a judecat nimeni. Insa, legatura lui cu aceasta etnie sta in alta intamplare. „Atunci cand m-am nascut, mama nu ma putea hrani cu laptele ei, asa ca m-a alaptat o tiganca.
Ne-am ridicat de pe banca si am mers pe malul lacului din Cismigiu, acolo unde ne astepta restul echipei: fotograful si cele doua stiliste. A trebuit sa ajungem pe cela-lalt mal si, ca sa nu ocolim, am inchiriat o hidrobicicleta pentru noi si o barca pentru Denis. Momentul a fost foarte comic, pentru noi cel putin, care abia am reusit sa ne mentinem la suprafata (eram prea multi in mica ambarcatiune), in timp ce Denis a stat fara probleme in picioare tot timpul cat au fost facute primele poze. Din cand in cand, treceau pe langa el barci cu tineri care il recunosteau si il strigau, care cum stia: fie Denis, fie Pacala, iar altii Codrut. La inceput a fost placut, dar dupa un timp am avut impresia ca nu se mai simte in largul lui. Asa ca ne-am mutat in alta parte a parcului pentru celelalte cadre, unde am dat iar peste grupul vesel de rromi si am luat-o de la capat…
Claudia Cosma
Urmărește-ne pe 
