S-a nascut in Romania pe 8 iunie 1982, a locuit in Canada de la 5 ani, iar la 13 ani s-a mutat la Londra, unde a studiat baletul la Royal Academy. La 15 ani l-a cunoscut pe Pete Doherty, pe atunci membru al trupei Libertines, si abia mai tarziu pe Kate Moss, cu care s-a imprietenit foarte repede. Le-a unit poate aplecarea catre substantele euforizante, petrecerile pana in zori sau dragostea pentru Pete… afisata de Kate (din 2005 de cand a devenit logodnica „drogatului preferat al opiniei publice britanice), bine ascunsa de Irina. Desi era pasionata de muzica, Lazareanu s-a lansat in modelling o data cu aparitia pe coperta editiei franceze a revistei Vogue din decembrie 2005, special aleasa de Moss, guest editor pentru acest numar. Au urmat prezentari pentru cele mai mari case de moda din lume, iar frumusetea ei neobisnuita si stilul vintage rock and roll au transformat-o in „muza oficia-la a unor designeri ca Nicolas Ghesquiere de la Casa Balenciaga si Karl Lagerfeld de la Chanel. A prezentat pentru cei mai mari creatori de moda, de la Versace, Alexander McQueen, Vuitton, Chanel si pana la Anna Sui, Cavalli si Balenciaga, doborand astfel recordul de show-uri pe sezon.
Ulterior, Pete i-a facut intrarea si in muzica, luand-o tobosar in trupa sa, Babyshambles (ceea ce Irina a negat), au compus impreuna diverse piese, iar „La Belle et la Bªte, pe care Doherty a cantat-o impreuna cu Kate Moss, este cea mai cunoscuta. In 2004, Irina a mers intr-un turneu cu formatia lui Pete, timp in care au avut o aventura care a durat doar cateva luni. Dupa ce s-au despartit, fiecare si-a vazut de treaba: ea a ajuns unul dintre fotomodelele internationale cu cele mai multe aparitii in pre-zentarile de moda, iar el si-a vazut mai departe de relatia cu Kate Moss, cu bataile, certurile, dar si momentele de iubire intensa. Totusi, Lazareanu a pastrat legatura cu perechea Doherty-Moss, iar avantajele acestei prietenii nu au intarziat sa apara: el a ajutat-o la albumul pe care Irina urmeaza sa-l lanseze, iar ea a ales-o imaginea primei colectii de haine pe care a creat-o pentru lantul de magazine Top Shop, pentru a ilustra stilul boem, vintage si rock and roll al acestei linii vestimentare. Nimeni nu banuia acum cateva luni ca dupa despartirea dintre Kate si Pete, Irina nu va ezita sa se arunce in bratele fostului logodnic al celei care o scosese din anonimat. E greu de spus ce anume a atras-o la Doherty: aerul sau naiv, atitudinea de bad-boy din concerte, faptul ca isi drogheaza cu cocaina pisica sau legatura pe care a avut-o cu o vedeta de talia lui Kate Moss?
Relatia lor a inceput in momentul in care Pete tocmai se internase la o clinica de dezintoxicare si, tocmai de aceea, apropiatii rocker-ului spun ca amicul lor nu era cu mintea limpede cand a acceptat sa se logodeasca cu Lazareanu sau Rini, asa cum o alinta Pete. Altii au declarat ca totul a fost doar o incercare de a o face geloasa pe Kate, pe care Pete nu a uitat-o, cu toate ca intre timp si ea s-a logodit cu rocker-ul Jamie Hince. Pentru Irina insa, la inceput totul a fost bine, Moss parea definitiv iesita din peisaj, ea si Doherty erau mai tot timpul surprinsi imbratisati, iar la Saptamana Modei de la Paris, a fost fotografiata purtand un inel de logodna.
S-a spus de multe ori ca aceasta relatie a fost un fel de reeditare a celei cu Moss, la scara mai mica, desigur. La un moment dat, Irina parea ca ar fi reusit sa-l rupa pe Doherty de anturajul sau de consumatori de droguri atunci cand s-au mutat impreuna intr-o cabana din afara Londrei, insa rocker-ul nu s-a putut tine prea mult timp departe de scandaluri. Desi certurile lor nu au ajuns pe prima pagina a ziarelor de scandal, povestea internarilor la dezintoxicare, a consumului de droguri si a incercarilor repetate ale autoritatilor de a-l retine, a continuat. Fiind acuzati de posesie de droguri, Irina si Pete au fost arestati in timp ce se intorceau de la Festivalul V din Staffordshire, unde fusese si Kate. Politistii au oprit masina in care se aflau impreuna cu managerul trupei Babyshambles, Andrew Boyd, l-au scos pe Doherty cu forta si i-au dus pe toti trei la sectie, in ciuda lacrimilor lui Pete, care ii ruga sa-l lase sa-si vada de drum. A scapat insa si de aceasta data, cu toate ca a avut un comportament violent in fata ziaristilor veniti sa-l vada.
Pe 22 octombrie, anul trecut, dupa o cearta serioasa, Pete a rupt logodna cu Irina si a anuntat ca o vrea pe Kate inapoi. De cand a inceput relatia lor, s-a tot vorbit despre firea autoritara a Irinei, care ii urmarea lui Pete fiecare pas, chiar si atunci cand avea spectacole. De exemplu, la un concert al trupei Babyshambles, urca intruna pe scena ca sa-si stearga iubitul pe fata, astfel incat lumea a vazut-o pe ea la fel de mult ca si pe rockeri. Intentiile lui Pete de a-si recuceri fosta iubita par sa fie foarte serioase, mai cu seama ca de sase saptamani nu s-a mai atins de droguri. S-ar putea spune deci ca stie exact ce face. De curand, i-a trimis cadou lui Kate un sobolan mort ca sa-i arate cum se simte el fara ea. Daca Moss il va ierta sau nu, ramane de vazut, insa in ceea ce o priveste pe Lazareanu, Kate a declarat ca nu vrea sa o mai vada niciodata.
Claudia Cosma.