Daniel Craig si Eva Green: Prietenie dincolo de Casino
Pe marele ecran Eva a ajuns in 2003, cu rolul Isabelle din celebrul „The Dreamers” al lui Bernardo Bertolucci, regizor care-a catalogat-o drept „indecent de frumoasa”.
Casino Royale |
Cu Craig, are in comun ochii albastri, aparitiile dezinhibate pe ecran, profesionalismul si dorinta de a-si tine viata privata departe de primele pagini ale ziarelor. Frantuzoaicei cu sange suedez i-a reusit incercarea de-a evita tot felul de zvonuri, insa Craig a ajuns de poveste. Momentul de maxima publicitate stresanta a fost marcat de zvonurile despre relatia lui cu Siena Miller, fosta iubita a lui Jude Law, care-i era unul din cei mai buni prieteni. Pana la urma unii spun ca britanicul de 38 de ani n-a fost mare crai, avand la activ un mariaj de patru ani, pe la inceputul anilor 90, cu actrita Fiona Loudon (care i-a nascut o fata), o relatie de 7 ani cu actrita Heike Makatsch, o aventura cu Kate Moss. Acum e in culmea fericirii, alaturi de producatoarea americana Satsuki Mitchell. Daniel Craig e mai in varsta decat Eva Green cu 12 ani, e mai inalt cu vreo 12 centimetri decat ea, are peste 20 de filme in plus, dar are de un milion de ori mai multe emotii cand vine vorba de filmele cu James Bond (zicem filme, pentru ca e in capul listei si pentru viitoarele doua productii din aceasta serie). „Poate ca nu sunt cel mai frumos Bond sau cel mai sarmant, dar am muncit enorm pentru rolul acesta. Nu vreau sa dezamagesc milioanele de fani ai acestui personaj”, declara actorul britanic.
Eva, in schimb, n-a fost niciodata fan al agentului 007, dar are un favorit – pe Sean Connery – care i se pare mai misterios, mai tupeist, mai obraznic. Initial s-a gandit sa refuze rolul iubitei lui Bond, dar dupa ce a citit scenariul, presata de producatoarea Barbara Broccoli, a ramas impresionata de povestea de dragoste… „Vesper e singura femeie care ajunge la inima lui. E o minunata poveste de amor. De aceea am acceptat rolul. Nu pentru ca e vorba de Bond”, a marturisit actrita. La Daniel apreciaza stilul de lucru, initiativa, caldura. „In film, e totul incitant. Nu stii la ce sa te astepti de la Bond. Va face dragoste cu tine sau te va ucide? Nu stii. Bond e o enigma”, mai spune Eva. Pe ecran – dragoste, in viata reala – calda prietenie, cam asta impart Daniel Craig si Eva Green, doi actori absolut convinsi de faptul ca, desi au la activ roluri notabile, nu se imbata in aburii succesului.
De Anca Macoviciuc; Foto: http://www.imdb.com”;}i:1;a:2:{s:8:”subtitleDaniel Craig si Eva Green: Prietenie dincolo de Casino