A luat Palme Dor la Cannes, dar asta stie toata lumea. Noi am incercat sa aflam ceea ce nu se stie. L-am intrebat de toate. Ne-a raspuns cu un umor si o sinceritate care ne-au binedispus cu adevarat. Ca intr-o magie pe care numai un regizor bun stie s-o transforme in realitate…
Nu vreau sa te intreb despre film pentru ca a trecut o luna de la Cannes si am vazut filmul, am auzit comentariile si te-am auzit facand declaratii. Curiozitatea mea merge in alta parte: de la cine ai mostenit capacitatea aceasta de a observa lumea din jur si intamplarile ei?
La mine acasa toata lumea vorbea – adesea mult si tare – si nimeni nu asculta. Iar mie, din postura de cel mai mic din casa, nu-mi ramaneau decat doua posibilitati: sa incerc sa vorbesc mai tare decat toti sau sa tac, sa observ si sa-mi spun povestile intr-un fel in care cei din jur sa fie atenti la ele. Cred ca iti dai seama catre ce am optat.
Cine te-a incurajat sa faci film?
Ai mei au fost foarte draguti si mi-au cumparat prin anii ‘90 o camera video. A fost un efort foarte mare si m-am simtit destul de vinovat pentru ca abia dupa ce am avut camera in mana am priceput ca intre a sti sa povestesti in imagini si a avea o camera video nu e in sine nicio relatie. Sora mea ma indemna sa devin operator sau fotograf, insa, in cele din urma, vazand ca o tin pe a mea, mi-a dat o mana de ajutor sa intalnesc niste oameni care sa-mi spuna cat de cat ce e cu meseria asta. Iar sutul mobilizator in fund mi l-a dat Izabela – pe vremea aia eram doar iubiti. Eu sunt destul de conservator, am fost mereu foarte atasat de locul meu si de cei de acasa si am avut nevoie de acest impuls si sprijin sa ma desprind de orasul natal si sa vin in Bucuresti, iar faptul ca ea m-a insotit m-a ajutat foarte mult.
Ce trebuie sa aiba o poveste pentru a deveni un film de succes?
Trebuie sa fie remarcabila, intr-un fel sau altul, sa aiba un catch: poate sa fie puternica, onesta, dramatica, surprinzatoare, hazlie, emotionanta. Insa ca filmul sa fie bun, trebuie sa contina viziunea ta asupra povestii.
Ce ti-a spus sora ta, Alina Mungiu Pippidi, cand ai primit premiul si dupa ce a vazut filmul?
N-a apucat sa vada filmul pentru ca este plecata pentru o lunga perioada, iar eu n-am dat dvd-uri nimanui pentru ca insist ca filmul sa fie vazut in sala. Pesemne ca o sa-l vada abia cand va iesi pe ecrane.
Cum ai copilarit? Ce amintiri ai de atunci?
Ma pregatesc sa scriu o carte pe tema asta: despre umbra tramvaiului care aluneca pe perete la noi in camera, seara, cand bunica-mea lasa geamul deschis sa intre miros de crini. Despre vecinul meu care facea pipi in sticla si o turna de la geam in strada si despre colegul de scoala care era intotdeauna trimis sa sara gardul dupa mingea de fotbal pentru ca taica-sau era postas.
Cum vrei sa creasca Vladimir, fiul tau? Ce fel de educatie ii dai? Ce valori tii sa aiba?
Ma port cu el ca si cum avem aceeasi varsta si il „educ dupa principiul: daca nu-i face rau, lasa-l sa faca tot ce vrea. Mi-ar placea, desigur, sa fie bun si sa faca bine in jur, sa fie bland, calm, generos, cinstit, saritor si afectuos cu oamenii si animalele. Si iubitor cu parintii, daca se poate. Dar daca nu va fi asa, o sa incerc sa inteleg cum ii e dat lui sa fie si sa-l iubesc asa cum e.
Povesteste-ne despre vedetele pe care le-ai vazut la Cannes. Cum e Jane Fonda, de exemplu, dar si altele?
Cu Jane Fonda am vorbit atat cat am fost pe scena, asa ca e un pic jenant sa vorbesc despre ea. Degaja insa multa clasa, putere si senzualitate si chiar o sa-i trimit filmul sa vad ce parere are – asa cum ne-am inteles. Altfel, am schimbat cateva vorbe cu Almodovar – un om foarte echilibrat, delicat si normal – perfect impacat cu faptul ca atunci cand nu esti venit cu film, la Cannes nu te baga nimeni in seama. Iar Juliette Binoche ne-a transmis toate cele bune si rugamintea de a-i trimite filmul sa-l vada. Acum, zilele astea, am primit o scrisoare de la Jeanne Moreau care prezideaza un festival in Franta si ne invita sa prezentam filmul in deschidere.
Urmărește-ne pe 
