Barbatilor le plac blondele. Insa daca acestea mai vorbesc si despre fotbal, baschet, handbal sau box, campionate, transferuri sau retrogradari, atunci ele devin femeile perfecte. Ceea ce poate fi de-a dreptul frustrant pentru brunetele care nu se dau in vant dupa sport, dar il practica pentru a avea silueta pe care, femei precum Crina o au fara sa ridice un pai… dar si fara sa tina diete de niciun fel. Asa e ea: frumoasa, sincera, deschisa… ne-a spus tot ce am vrut sa aflam despre viata ei de la Oradea, cum s-a mutat in Bucuresti, despre asa-zisul conflict cu Simona Patruleasa, dar si cate ceva, mai discret, despre viata ei privata.
Te-ai nascut in Oradea, unde tatal tau era actor, la fel si majoritatea prietenilor de familie, asa ca teatrul pare sa fi fost prima ta optiune in cariera… Mai ales ca probai costumele, stiai unele replici…
Da, asta se intampla cand eram foarte mica. In fiecare vara, teatrul din Oradea mergea in turneu la mare si fiecare actor isi lua familia. In plus, in weekenduri tata avea spectacole la Baile Felix si acolo imi placea foarte mult sa merg, imi era tare draga viata de actor. Si pentru ca il vedeam ca isi face mereu bagajul, imi imaginam si eu ca sunt actrita si plec in turneu. Asa ca luam o esarfa, o bluza, le impachetam intr-o geanta a mamei si ma mutam dintr-o camera in alta.
Ce spectacole improvizai?
Preferatul meu era „Mary Poppins. |mi inregistrase tata muzica din acest spectacol pe o caseta si chiar am distrus cateva casetofoane pentru ca le caram dupa mine prin casa, ma impiedicam de cablu si cadeam peste el. Ani de zile am ascultat muzica asta. Pot spune ca mi-a marcat copilaria.
Pana la ce varsta ai calatorit impreuna cu tatal tau?
Pana in gimnaziu. Dupa 1990, turneele au fost din ce in ce mai rare, pana s-au intrerupt de tot.
Mama ta ce profesie are?
Nu are nicio legatura cu teatrul, lucreaza in sanatate.
Mai ai frati sau surori?
Nu mai am, sunt singura la parinti.
Chiar te-ai pregatit pentru Facultatea de Actorie de la Cluj. De ce crezi ca nu ai fost admisa?
Nu stiu exact, aveam 18 ani si atunci cand am fost respinsa, mi s-a spus ca sunt prea tanara, ca mai am timp sa ma pregatesc si sa mai incerc si in alti ani.
Dar cum de jurnalismul a fost cea de a doua optiune?
Trecusera doua luni de la acest episod si eram inca foarte suparata. Tocmai se deschisese un post de radio in Oradea, la conducerea caruia era cel care fusese foarte multi ani directorul teatrului din oras. Il cunostea pe tata, stia ca eu nu intrasem la facultate, asa ca mi-a propus sa vin sa vad si eu postul de radio.
Urmărește-ne pe 
