Cand vei lansa linia VIOLET by Andreea Marin Banica si unde se va gasi ea? Am inteles ca o parte din acest castig se va indrepta spre o cauza umanitara.
Astept parinti, bunici si pitici la lansarea de pe 1 decembrie la Carrefour Orhideea in Bucuresti, apoi vom face lansari si in tara, pentru ca veti gasi marca nu doar intr-unul, ci in aproximativ 15 magazine Carrefour din tara pentru inceput. Iar la lansare nu vom face doar prezentarea hainutelor pentru bebelusii pana in 2 ani, ci vom avea si invitati speciali si voi anunta si campania umanitara care are la baza ideea „Violet“: orice parinte care cumpara un produs VIOLET genereaza totodata si o donatie. La fiecare produs in parte, asadar, parintii nu se intorc acasa numai cu un dar pentru copiii lor, ci fac totodata un gest de suflet si pentru un alt copil, bolnav pe un pat de spital sau aflat intr-un centru special pentru copiii afectati psiho-motor. Asta pentru ca vom directiona donatia catre micutii care-si traiesc copilaria in tristete, din pacate. Iar in ianuarie ne unim fortele, o data in plus, cu o mare companie internationala care si-a manifestat interesul fata de inovatia mea si avem de gand sa facem o treaba buna impreuna, sprijinindu-ne reciproc, cu efect benefic in final asupra mamelor si copiilor aflati la inceput de drum in viata.