De ce nu ati aparut atunci public sa dati interviuri, sa lamuriti?
Cristi: Pentru ca nu ne place sa vorbim despre ce este al nostru. Pentru ca o poveste de dragoste este traita de doua persoane. Pentru ca nu am simtit ca trebuie sa iesim in public si sa spunem cat de mult ne iubim si cat de bine ne este nici macar atunci cand in presa s-au scris foarte multe rautati si lucruri neadevarate despre noi, dupa cum spuneai si tu…
Te-ai gandit la o petrecere a burlacilor inainte?
Cristi: Nu, nu am avut timp sa ma gandesc la asta, dar cred ca si eu si Adelina vom respecta traditia…
Cum ati ales locatia nuntii, cat v-ati pregatit pentru acest eveniment, cum ati facut lista de invitati, etc, etc, etc?
Adelina: Ne pregatim de nunta de cateva luni. Chiar a doua zi dupa ce m-a cerut, am inceput sa facem planuri, sa ne imaginam cum va fi acea zi. Ne-am gandit sa facem ceva restrans, sa ii avem aproape pe prietenii de suflet, dar curand am realizat ca suntem inconjurati de foarte multi oameni care si-ar dori sa fie alaturi de noi in acea zi si punandu-i pe lista ne-am dat seama ca este un adevarat lant al slabiciunilor si uite asa, avem aproape 400 de invitati. Va fi o nunta mare pentru ca este un eveniment unic in viata si vrem sa ne bucuram de el. Asa ca am cautat o locatie in care sa incapa toata lumea, dar care sa se muleze si pe ceea ce visam noi. Asa am ajuns la Palatul Stirbei din Buftea, un loc de poveste cu padure si lac, un loc plin de istorie si povesti de dragoste cu printi si printese…
Cristi: Este superb. Domeniul Stirbei este o oaza de verdeata, un loc minunat unde de altfel am intalnit si niste profesionisti adevarati care ne ajuta foarte mult la organizarea nuntii.
Ei sunt cei care organizeaza tot?
Adelina: Da, firma Bucharest Arena care detine si domeniul… Dupa indelungi discutii, am reusit sa ne cunoastem si sa aflam ce vrem unii de la altii. Cei de la firma au inteles ce vrem si ne-au facut mai multe prezentari. Eu le-am vizionat, am facut sute de fotografii, i le-am aratat lui Cristi si am ales impreuna.
De ce i-ati ales pe Manuela si Victor Becali ca nasi?
Cristi: Pentru ca sunt doi oameni minunati, o familie model, prieteni minunati, iar pentru mine personal, Victor a fost de multe ori ca un tata.
Povesteste-mi atat cat se poate, despre rochie… banuiesc ca nu ai vazut-o, Cristi, nu-i asa?
Adelina: (Rade) Nu, nu a vazut-o, nici macar nu are idee cum arata. Asa ca nu pot sa spun prea multe, ca sa nu stric surpriza. Dar pot sa iti dau cateva indicii: e lunga, larga in partea de jos si de culoare alba, dar nu albul acela de neon, ci o nuanta mai calda… Este o creatie Armani si mi-e tare ciuda ca nu ma pot imbraca cu ea decat o singura data. Este atat de frumoasa ca probabil o voi mai purta prin casa, doar asa, de dragul ei (Rade).
Si ce vei purta „albastru, „imprumutat si „vechi?
Sincer, nu stiu. Am 6 domnisoare de onoare care se ocupa cu lucrurile astea. Stiu chiar ca si-au dat intalnire si au pus tara la cale. Dar nu stiu ce au discutat, nici nu am fost prea indiscreta. Prefer sa ma las surprinsa…
VEZI GALERIA FOTO ADELINA SI CRISTI CHIVU
VEZI MAKING OF ADELINA SI CRISTI CHIVU